Skip to article

S-a decis: Greva generala la metrou. Cand se va opri circulatia trenurilor si intre ce ore

S-a decis: Greva generala la metrou. Cand se va opri circulatia trenurilor si intre ce ore
Sindicalistii de la metrou au decis sa faca greva generala pe perioada nedeterminata. Astfel, trenurile nu vor circula miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00.

Decizia va afecta circa 700.000 de oameni care folosesc zilnic metroul. Anunţul vine după ce angajaţii Metrorex au făcut joi o grevă de avertisment de două ore, nemulţumirile principale fiind legate de salarii. 

"În urma intervenţiei administraţiei precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată. Considerăm de asemenea că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător”, a transmis Ion Rădoi, preşedintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), printr-un comunicat de presă.Sindicaliştii de la metrou au solicitat managementului Metrorex o creştere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea.


Articole recomandate

Calator in Bucuresti: descopera la pas Calea Victoriei Calator in Bucuresti: descopera la pas Calea Victoriei
Daca strazile si-ar putea spune povestile, Calea Victoriei ar avea cu siguranta o istorie lunga de impartasit. Una dintre cele mai vechi si frumoase strazi din  Bucuresti , Calea Victoriei este locul unde orasul isi afiseaza palatele elegante, isi invita locuitorii si vizitatorii la teatru,
Bacalaureat 2020: Cum se va desfasura examenul si cand vor fi sustinute probele Bacalaureat 2020: Cum se va desfasura examenul si cand vor fi sustinute probele
Ministrul Educatiei a aprobat calendarul examenului de Bacalaureat. Prima proba scrisa, la Limba si literatura romana, se va desfasura pe 22 iunie.  Înscrierile sunt programate în perioada 3 - 10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie - echivalarea şi recunoaşterea
Cum poti iesi din localitate fara declaratie pe propria raspundere: documente care pot justifica deplasarea Cum poti iesi din localitate fara declaratie pe propria raspundere: documente care pot justifica deplasarea
Politia Romana a explicat ca se pot parasi localitatile in perioada starii de alerta si fara completarea declaratiei pe propria raspundere, atat timp cat avem asupra noastra documente prin care se poate justifica deplasarea.  Conform Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020,
Italia va redeschide frontierele pentru turistii UE la inceputul lunii iunie Italia va redeschide frontierele pentru turistii UE la inceputul lunii iunie
Italia  va redeschide granitele catre intreaga Europa, fara sa impuna carantina incepand cu 3 iunie. Primul ministru Giuseppe Conte a mai spus, sambata, ca salile de gimnastica si cinematografele vor putea in curand sa intampine publicul din nou, intrucat guvernul incearca sa reporneasca
Circulatia masinilor, interzisa din 23 mai pe mai multe strazi din Bucuresti Circulatia masinilor, interzisa din 23 mai pe mai multe strazi din Bucuresti
Primaria Capitalei va interzice circulatia masinilor in mai multe zone din Bucuresti in timpul weekendurilor. Vor fi create 7 zone de promenada in centrul Capitalei.  Aceasta masura va fi valabila doar pe perioada starii de alerta.  „Având în vedere instituirea stării