Martea Mare, traditii si obiceiuri de care este bine sa tii cont. Ce nu este bine sa faci in aceasta zi din Saptamana Patimilor. Conform traditiei, in Martea Mare gospodine continua curatenia de Paste.
În biserici, se citeşte pilda celor zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „neînţelepte”, care se pregătesc pentru ”nuntă”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei.
Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei și celelalte cu candelă și ulei, semnifică două atitudini religioase. Există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică nemilostivi. Aceștia sunt candele fără ulei, fără untdelemn.
Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „
Privegheați și vă rugați, ca nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.Conform Noului Testament, întâlnirea cu Hristos se aseamănă unei nunți. Prin această parabolă, Biserica îndeamnă la post, rugăciune şi milostenie pentru că doar în acest fel se poate întâmpina cum se cuvine Învierea Domnului.
In Martea Mare, femeile continua să aspire, sa spele geamurile si sa curete casa, dar si curtile si grajdurile. Se spune ca este bine ca barbatii sa le ajute pe femei la treburile casnice ca să aibă noroc în relație tot restul anului și parte de spor în casă.În unele părți ale țării, există credinţa că nu trebuie să spargi nuci în această zi, în caz contrar, nucile din recolta următoare vor fi seci.