Skip to article

Schimbari majore: Invatamantul obligatoriu, extins la 15 clase

Schimbari majore: Invatamantul obligatoriu, extins la 15 clase
Senatul Romaniei a adoptat o lege care prevede extinderea invatamantului general obligatoriu de la 11 la 15 clase care să cuprinda și ultimii doi ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, cel gimnazial și liceal, până în anul 2020.

Proiectul, iniţiat de parlamentari UDMR şi PSD şi adoptat Camera Deputaţilor, are ca obiect de reglementare modificarea art. 16 din Legea Educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, „în sensul de a se stabili o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, după cum urmează: învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”.

Un amendament admis prevede că învăţământul general obligatoriu cuprinde doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. De asemenea, frecventarea învăţământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani.

Articole recomandate

Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei. Aglomeratie spre munte in minivacanta de decembrie Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei. Aglomeratie spre munte in minivacanta de decembrie
Romanii au luat cu asalt Valea Prahovei! Multi au ales sa isi petreaca minivacanta de 1 decembrie la munte. Se circula deja bara la bara!  Românii vor avea parte de o minivacanţă de patru zile la finalul lunii noiembrie, deoarece zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei)
Ce spun medicii legisti: cauza mortii lui Diego Maradona Ce spun medicii legisti: cauza mortii lui Diego Maradona
Diego Maradona, legenda fotbalului mondial, s-a stins din viata marti seara, in urma unui infarct. Presedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu oficial dupa decesul castigatorului Cupei Mondiale din 1986. Potrivit unui rezultat preliminar al autopsiei, se pare ca
Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri" Klaus Iohannis: "Nu exista nicio intentie de lockdown dupa alegeri"
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a anuntat ca nu exista nicio intentie din partea autoritatilor de a impune un nou lockdown in Romania dupa alegerile parlamentare din 6 noiembrie.  „Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri”, a spus
A murit Diego Maradona A murit Diego Maradona
Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian si mondial a murit la varsta de 60 de ani in urma unui infarct, anunta presa internationala.  Maradona se afla sub tratament pentru dependenta sa de alcool. La începutul acestei luni, Maradona a fost operat pe creier pentru
Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit Inca un pacient salvat din incendiul de la Piatra Neamt a murit
Inca un pacient care era internat in Sectia ATI a Spitalului din Piatra Neamt in momentul cand a izbucnit incendiul s-a stins din viata miercuri. Doar unul dintre cei sase pacienti mai este in viata.  Acesta era internat la Sectia ATI de la Letcani, din judetul Iasi, potrivit Mediafax.