Skip to article

Scolile ar putea ramane inchise si saptamana viitoare

Scolile ar putea ramane inchise si saptamana viitoare. Dupa ce Gabriela Firea a anulat cursurile din cauza vremii, sindicalistii din invatamant ameninta cu greva generala.

Sindicaliștii din învățământ sunt nemulţumiţi de salarii, de reducerea de posturi din mai multe şcoli şi de comasarea claselor, acuzând discriminarea personalului din educaţie prin neacordarea unor sporuri, titrează romaniatv.net. În plus, reprezentații Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) spune că, dacă nu vor începe negocierile, se va trece la proteste şi chiar şi grevă generală.

"Principala problemă a sistemului se referă la reducerea posturilor, din cauza costului standard per elev, care este calculat greşit. Sunt posturi unice care sunt desfiinţate. La această oră avem şcoli în care angajaţii nu-şi vor primi salariile pentru că nu avem contabili care să semneze statele şi ordinele de plată. Problema salariilor mici este de asemenea gravă. Prin Legea cadru nr. 153/2017, a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare este poziţionat între 1,64 şi 2,76 (coeficienţi de ierarhizare), ceea ce înseamnă că personalul didactic de predare este situat în treimea inferioară a grilei de salarizare”, a declarat, joi, preşedintele FSLI Simion Hancescu, potrivit wowbiz.ro.

Articole recomandate

De luni, romanii pot lua credite cu dobanda zero. Cum pot fi folositi banii De luni, romanii pot lua credite cu dobanda zero. Cum pot fi folositi banii
Statul roman a initiat un program, "Investeste in tine", prin care romanii pot lua credite cu dobanda zero, garantate de stat, pentru formare profesionala.  Anuntul a fost facut de premierul Romaniei, Viorica Dancila.  „Un proiect ajuns la maturitate este «Investeşte
Temperaturi de vara in weekend. Cum va fi vremea Temperaturi de vara in weekend. Cum va fi vremea
La finalul acestei saptamani vremea va fi extrem de calduroasa pentru aceasta perioada a anului. Este o vreme perfecta pentru plimbari in aer liber si drumetii pe munte, mai ales ca maximele pot depasi pe alocuri 24-25 de grade Celsius.  Vineri  vremea va fi deosebit de calduroasa. Cerul
Atentie la icrele cumparate din comert: mai multe produse, infectate cu Listeria au fost retrase de la vanzare Atentie la icrele cumparate din comert: mai multe produse, infectate cu Listeria au fost retrase de la vanzare
Mare atentie la icrele si humusul pe care il cumperi din hipermarketuri. Carrefour a retras de la vanzare mai multe tipuri de salate de icre si humus dupa ce s-a descoperit ca acestea erau infectata cu bacteria Listeria monocytogenes. Autoritatile fac apel catre populatie si recomanda
Selectarea camerelor de supraveghere in 2018 Selectarea camerelor de supraveghere in 2018
Daca vei incepe sa cauti camere de securitate, vei realiza ca numarul de optiuni care iti apar in mod corespunzator creste in fiecare zi. Nu demult, camerele de supraveghere video HD erau dominante, iar acum, camerele IP au luat locul acestora, ca fiind cele mai de dorit tipuri de camere de
Postasii nu vor mai aduce pensiile acasa Postasii nu vor mai aduce pensiile acasa
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anuntat ca doreste sa incheie contractul pe care statul il are cu Posta Romani in ceea ce priveste pensiile.  Astfel, incepand cu anul 2019, pensia va fi virată ‎pe card. Statul plătete pentru acest serviciu peste 600 de milioane
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda