Oamenii de stiinta studiaza toate repercusiunile pe care le are noul coronavirus asupra organismului uman! Daca unii pacienti asimptomatici se refac foarte repede, altii ajung in stare grava, la terapie intensiva. Cercetatorii nu cunosc in detaliu efectele pe care le are noul coronavirus asupra organismului, insa studiile scot la iveala noi informatii.
Potrivit ultimului studiu, pacienții s-au confruntat, chiar și după vindecare, cu dificultăți de respirație, tuse și probleme la nivelul plămânilor săptămâni la rând.
Mai mult, experții se arată din ce în ce mai îngrijorați de efectele virusului asupra plămânilor, dar și stării generale de sănătate, dat fiind că inclusiv pacienții cu forme ușoare întâmpină probleme.
Din ultimele cercetări reiese că simptomele s-ar putea întinde pe câteva luni după infecție! Statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare: experții austrieci au postat rezultatele unui studiu. Astfel, la o lună și jumătate de la vindecare, 88% dintre pacienți aveau leziuni vizibile la ecografie, cum ar fi aspectul de cioburi de „sticlă în plămâni”.În plus, 47% s-au confruntat cu probleme de respirație. La trei luni de la externare, procentele au scăzut la 56% și, respectiv, 39%, potrivit click.ro.