Skip to article

Suma colosala pe care Alexandru Rafila a imprumutat-o unui membru al familiei

Suma colosala pe care Alexandru Rafila a imprumutat-o unui membru al familiei
Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătăţii în Guvernul PSD/PNL condus de Nicolae Ciucă, si-a publicat recent declaratia de avere, iar un detaliu a atras atentia tuturor. 

Este vorba despre un imprumut urias pe care noul ministru l-a dat unui membru al familiei. Acest amanunt nu aparea si in declaratia de avere precedenta, publicată la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pe 4 ianuarie 2021 ca urmare a demisiei din funcţia de şef laborator la Institutul Matei Balş. Un alt împrumut nou pe parcursul anului 2021 este şi unul de 10.000 de lei către o persoană fizică, scrie Ziarul Financiar.

În 2021, Ministrul a declarat (prin vânzare) un apartament de 67.500 de euro. Tot în 2021 Rafila a declarat un contract de vânzare/cumpărare de 510.000 de euro pentru un teren de 5.000 de metri pătrăţi în Otopeni. Contractul, datat 2 noiembrie 2021, este parte a unei asocieri de 5 persoane fizice şi 2 persoane juridice.

Rafila are 154.000 de lei investiţi la Banca Transilvania – cea mai mare instituţie de credit din România, şi aproximativ 214.000 de lei la Transgaz – transportatorul naţional de gaze naturale. Ca număr de acţiuni, Rafila a declarat 1.000 de acţiuni TGN şi circa 62.000 de unităţi la banca de la Cluj.

De la începutul anului 2021 acţiunile TLV au plus 27% iar cele ale TGN, minus 13%. Însă doar în ultima săptămână TGN a urcat cu 16%. Ministrul a declarat 12.500 de lei dividende de la Transgaz şi 10.700 de lei de la banca de la Cluj.

Ca active financiare, Rafila a declarat trei conturi curente la Raiffeisen şi BCR în valoare totală de circa 100.000 de euro şi următoarele depozite bancare: 350.000 euro la Raiffeisen deschis în 2007, un altul de 15.600 de dolari deschis în 2007, unul de 370.000 de lei la Raiffeisen din 2014, alţi 262.000 de lei la Raiffeisen din 2018 şi 112.600 de euro din 2018 la Banca Transilvania. Ministrul are numerar de aproximativ 100.000 de euro.Ca venituri, ministrul a declarat 127.800 de lei în 2020 de la Universitatea Carol Davila, echivalentul a 10.700 de lei lunar, şi 225.000 de lei de la Matei Balş, adică 19.000 de lei lunar.În decembrie 2020 Rafila a demisionat de la Matei Balş ca urmare a acceptării unui post de deputat în Parlament.

Articole recomandate

Un medic renumit lanseaza un avertisment dur: "Dupa pandemie, urmeaza un val de cazuri de cancer" Un medic renumit lanseaza un avertisment dur: "Dupa pandemie, urmeaza un val de cazuri de cancer"
Medicul Bob Djavan, unul dintre cei mai cunoscuti urologi din Europa, lanseaza un avertisment dur. Specialistul este de parere ca dupa pandemia de coronavirus va urma un val de cazuri de cancere. Acesta sustine ca foarte multi oameni au intarziat controalele la medic, in acesti doi ani, iar dupa
Doliu in lumea muzicii romanesti. S-a stins din viata un mare artist Doliu in lumea muzicii romanesti. S-a stins din viata un mare artist
Doliu imens in lumea muzicii romanesti! Un cunoscut artist s-a stins din viata la varsta de 76 de ani. Corneliu Bibi Ionescu, fondatorul trupei Sfinx, a murit sambata, iar anuntul trista fost facut de colegii artistului pe paginile de socializare.  Artistul a coordonat de-a lungul vieții
Avertismentul lui Alexandru Rafila: "Este aproape imposibil sa nu te infectezi cu Omicron" Avertismentul lui Alexandru Rafila: "Este aproape imposibil sa nu te infectezi cu Omicron"
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, este de parere ca este aproape imposibil ca o persoana sa nu se infecteze in contextul actual cu noua varianta Omicron, dat fiind gradul mare de transmisibilitate al acestei tulpini.  "La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este
Simptomele Omicron care pot aparea la persoanele vaccinate. Sunt 9 semne pe care trebuie sa le urmaresti Simptomele Omicron care pot aparea la persoanele vaccinate. Sunt 9 semne pe care trebuie sa le urmaresti
Cercetatorul Tim Spector sustine ca a stabilit care sunt principalele simptome ale variantei Omicron ce apar la persoanele vaccinate.  Specialistul spune ca Omicron ”provoacă simptome care seamănă mai mult cu o răceală obişnuită, în special la
Politistul care a accidentat-o mortal pe Raisa ar putea fi testat la detectorul de minciuni. Noi detalii ies la iveala Politistul care a accidentat-o mortal pe Raisa ar putea fi testat la detectorul de minciuni. Noi detalii ies la iveala
Politistul care a accidentat-o mortal pe Raisa, chiar pe trecerea d pietoni, ar putea fi testat la detectorul de minciuni. Aceasta a fost cerinta parintilor fetitei, care mai cer ca agentul sa prezinte permisul de conducere in fata procurorilor.  Avocatul Adrian Cuculis, care reprezinta