Skip to article

Ultima ora: Vineri se inchid scolile

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anuntat ca vineri nu se vor face cursuri, iar scolile vor fi inchise din cauza vremii urate.

"În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii ANM, care ne-au anunţat că vremea se va înrăutăţi semnificativ şi că va ninge în continuare toată săptămâna, dar că vineri vântul se va intensifica şi ninsoarea va fi mai abundentă, am decis ca, pentru siguranţa copiilor noştri, cursurile în unităţile de învăţământ de stat din Capitală să fie suspendate pentru data de 23 martie. Este o decizie responsabilă, pe care mi-o asum în calitate de Primar General, din dorinţa de a nu-i pe expune pe copii unor fenomene meteo extreme", a transmis Gabriela Firea printr-un comunicat de presă. Edilul a anunţat că a luat decizia după discuţii cu prefectul Capitalei, reprezentanţii Inspectoratului General Şcolar şi cu reprezentanţii ANM.

Anterior, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că analizează, împreuna cu specialiştii ANM şi cu reprezentanţii Inspectoratului General Şcolar dacă este cazul ca joi şi vineri să se închidă şcolile în Bucureşti, având în vedere că sunt anunţate ninsori.

Articole recomandate

Imaginile groazei la Sibiu: Baietel filmat in timp ce conducea singur pe autostrada cu 120 km/h Imaginile groazei la Sibiu: Baietel filmat in timp ce conducea singur pe autostrada cu 120 km/h
Imagini halucinante au fost postate pe o retea de socializare de niste adulti inconstienti. Intr-un video postat pe Facebook apare un copil de nici 7 ani care conduce singur un automobil pe o autostrada langa Sibiu. Baietelul goneste cu 120 km/h si este incurajat din spate de adulti. Mai mult,
Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza romanii care calatoresc in Grecia! Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza romanii care calatoresc in Grecia!
Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza romanii care vor sa calatoreasca in Grecia cu privire la modificarile aduse de Noul Cod Rutier elen, privind sanctiunile si aplicarea acestora in cazul nerespectarii prevederilor legale. Iata care sunt principalele modificari: 1. Neutilizarea centurii de
Noi detalii: Cei doi paznici omorati la fabrica din Capitala ar fi fost otraviti Noi detalii: Cei doi paznici omorati la fabrica din Capitala ar fi fost otraviti
Noi detalii ies la iveala in cazul mortii celor doi paznici de la o fabrica de ciment din Capitala. Oamenii legii au dezmintit zvonurile ca acestia ar fi fost gasiti inveliti in folie de plastic si spun ca acestia ar fi fost otraviti. Politistii au retinut deja doi suspecti in acest caz. Acestia
Nicio zi fara cutremur. Romania, zguduita de al 20-lea cutremur Nicio zi fara cutremur. Romania, zguduita de al 20-lea cutremur
In ultima perioada Romania este lovita zilnic de cel putin un seism. Dupa ce ieri au avut loc doua seisme de suprafata, tara noastra a fost lovita in aceasta dimineata de inca un seism. Acesta este cel de-al 20-lea cutremur produs pe teritoriul tarii noastre in luna iulie. Cutremurul a avut loc la
Se strica vremea. Ploi in toata tara! Se strica vremea. Ploi in toata tara!
Vesti proaste de la meteorologi! Vremea se strica in toata tara incepand de miercuri. Sunt asteptate precipiatii pana la finalul lunii iulie. Miercuri vremea va fi in general instabila si sunt asteptate averse cu caracter torential, insotite de descarcari electrice si, pe alocuri, vijelii, in cea
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda