Ministerul Comunicatiilor doreste infiintarea unui nou numar de urgenta: 114, cu localizare imediata.
Deocamdata, proiectul se afla in dezbatere publica. Potrivit proiectului normativ, publicat pe site-ul ministerului, la numărul de urgenţă 114 se vor transmite automat date de localizare a telefonului mobil. De acum, situaţiile de urgenţă vor fi preluate de operatorii de pe Ambulanţă, SMURD şi Poliţia, care se vor afla în acelaşi loc.
Infiintarea acestui dispecerat unic a fost pusa in discutie dupa cazul Caracal. Astfel, in momentul în care o persoană sună la 112, în mod automat către numărul 114 este trimis un mesaj cu locația persoanei respective.
Transmiterea mesajelor tehnice standardizate scurte ce conțin informația de localizare obținută pe baza echipamentului terminal se realizează fără intervenția apelantului, către numărul unic 114.Așadar, numărul 114 nu va fi un număr de urgență aflat la dispoziția apelanților, în sensul numărului 112, ci doar un canal tehnic asociat numărului de urgență 112.
După adoptarea actului normativ, apelurile de urgență ale cetățenilor se vor îndrepta spre aceleași numere ca și în prezent: 112, respectiv 113 (cel din urmă fiind adresat persoanelor cu dizabilități).