5 carti scrise de vedete de la noi care chiar merita citite

5 carti scrise de vedete de la noi care chiar merita citite
  calendar_month     photo_cameraunsplash.com    
Atunci când vezi o persoană la televizor, o asculți la radio sau în concerte, e pe terenul de fotbal sau evoluează la sol, te gândești că o cunoști. Doar pentru că este persoană publică. Dar, de fapt, adevărul este că nu știm foarte multe despre activitățile de timp liber ale oamenilor care fac lucruri extraordinare, cum sunt ei în viața de zi cu zi, ce îi preocupă, cum i-ar descrie prietenii. Tocmai de aceea, atunci când o persoană publică scrie o carte, este un prilej foarte bun de a fi puțin mai aproape de ei și de a-i cunoaște ca oameni, dincolo de performanțele profesionale. Am alcătuit un top de cărți scrise de vedete de la noi, cărți care chiar ne-au plăcut.

1. „Scrisori către o tânără gimnastă”, Nadia Comăneci

Nadia Comăneci a scris o carte de nota 10, în care a ales să împărtășească lucruri neștiute din cariera ei sportivă și lecții pe care le-a ”the hard way”.

Ce vei descoperi în această carte: scrisori adresate unei tinere gimnaste, în care Nadia povestește, cu multă vulnerabilitate și înțelepciune, experiențele din competiții și sacrificiile pe care le-a făcut pentru a ajunge la o performanță irepetabilă.

Citat: „Drumul spre excelență este plin de provocări, dar fiecare pas contează.”

2. „Fericirea e un ac de siguranță”, Răzvan Exarhu

O doză de umanitate. Mult umor. Candoare. Și un spirit de observație care amintește de reportajele lui Fănuș Neagu. Cartea scrisă de Răzvan Exarhu este potrivită pentru toate momentele zilei.

Ce vei descoperi în această carte: o serie de eseuri în care descoperi o înțelegere profundă a condiției umane și remarci simplitatea, în toată complexitatea ei.

Citat: „Fericirea se află în cele mai simple momente.”

3. „Secrete aflate pe pielea mea”, Andreea Raicu

Andreea Raicu este o vedetă în continuă transformare și mereu surprinzătoare, iar modul în care comunică în ultimii ani, au atras în jurul ei o comunitate extinsă de femei în căutare de autenticitate.

Ce vei descoperi în această carte: o explorare sinceră a provocărilor pe care le-a întâmpinat în cariera sa, cu accent pe importanța de a fi bine tu cu tine, înainte de a fi bine cu ceilalți.

Citat: „A fi autentic este cheia fericirii.”

4. „Exerciții de echilibru”, Tudor Chirilă

Poate că nu este chiar personajul de la care să ne așteptăm la vulnerabilitate și dezvăluirea laturii sensibile, dar Tudor Chirilă chiar oferă în cartea sa reflecții profunde asupra dragostei și fricii.

Ce vei descoperi în această carte: o colecție de eseuri și gânduri despre viață, scrise cu sinceritate, care invită și cititorii la propriile introspecții.



Citat: „Echilibrul se găsește în acceptarea imperfecțiunilor.”

5. „Revenirea din infern. Povestea neștiută a vieții mele”, Adrian Mutu

Orice s-ar putea spune despre fotbalistul Adrian Mutu, un lucru este sigur: nu a avut o viață plictisitoare și liniară, iar în cartea sa reia puțin din parcursul personal și deciziile luate de-a lungul timpului.

Ce vei descoperi în această carte: detalii despre cariera sa, dar și detalii curajoase despre luptele personale și puterea de a reinventa într-o lume sportivă extrem de competitivă.

Citat: „Fiecare eșec este o oportunitate de a te ridica mai puternic.”

Pentru cine este: Potrivită pentru fanii fotbalului și pentru cei care caută motivație.


Recomandari