Skip to article

Dansul iglitelor, ca un telegraf solar

Dansul iglitelor, ca un telegraf solar
"Despre dedin inspre iubire" este o carte de "autor total". Dana Stefan, autoarea, preda artele plastice unui spectru neobisnuit de larg de cursanti, de la elevi din primele clase la studenti. Are, deci, canale de comunicare cu fiecare din aceste varste, in special cu cea a copilariei. Si vom vedea, parcurgand cartea, ea duce comunicarea pana la osmoza. De ce? Simplu. Ardeleanca iabrasa face tot ce face temeinic si pana-n panzele albe.

Gasim, deschizand cartea, texte scurte sau foarte scurte, imperecheate cu imagini. Cu foarte putine exceptii, daca nu cumva una singura, portretul fotografic sofisticat al unei tinere cu vino-ncoace, toate imaginile sunt creatia autoarei, cum si definirea functiei bijective intre texte si imagini i se datoreaza integral.

Apare, firesc, tentatia de a spune ca Dana Stefan picteaza cu ajutorul cuvintelor, dar ii vom rezista, convinsi fiind ca adevarul uman impartasit generos de autoare cu noi, cititorii, se cere sugerat cu mult mai mult decat acest cliseu facil. Ea inventeaza pentru cuvintele folosite sensuri surprinzatoare, daruindu-le o prospetime de peisaj natural, o adancime infiorata de ritual magic si o reflexivitate meditativa de filosof copil.

Dansul iglitelor, ca un telegraf solar

Deloc surprinzator, o parte semnificativa din capitolele (cum le-am putea numi oare?) cartii abordeaza universal cromatic. Culoarea e, la pictorita scriitoare, un fel de a fi, ceea ce era de asteptat, un nexus de simboluri, ceea ce nu e de natura sa ne surprinda, un soi de ritual initiatic. Nu in ultimul rand fiecare culoare pare o creatura fantastica, vie, cu personalitate si expresivitate proprie. Autoarea le prezinta sagalnic, cu credinta in simtigandirea ce si-a inventat-o.

Raportul intre text si imagine e, cumva, izomorf. Textul poate fi luat ca legenda imaginii, aceasta poate fi ilustrarea textului. Dar punerea reciproca in valoare nu exclude o subtila tensiune intre cele doua modalitati de expresie. Ceea ce sporeste emotia lecturii.

Vom rezista si tentatiei de a cita din bijuteriile textuale, cu atat mai putin vom emite judecati critice. Acestea sunt subiectul altcuiva. Rostul acestui text introductiv e de a raspunde, cu acoperire in continut, cat mai exact si sugestiv la intrebarea naturala: de ce ar trebui sa citim aceasta carte?

Insolitul titlului vorbeste de la sine despre originalitatea si esenta textului. Nu mai avem nevoie sa starnim curiozitatea citand. Cititorul pastreaza astfel intacta placerea descoperirii. Coperta, conceputa tot de autoare, da o idee despre conceptia plastica. Lasand, insa, aici, loc pentru importante surprize. Singura afirmatie "tehnica" pe care aceasta prezentare si-o ingaduie, cu scopul explicit de a starni la maximum curiozitatea, e dificultatea reala de a clasifica textile Danei Stefan ca specii literare. E si nu e proza, mai mult nu e, daca e, e una nu numai insolita, ci categoric poetica, fara a fi catusi de putin poeme in proza. Senzatia aproape materiala la lectura povestilor Danei Stefan e de a pipai o horbota de dantela migalita la gherghef. Sau de transparenta impletitura de ate irizate, lucru cu iglitele ce danseaza ca vechiul telegraf solar. Ne amintim ca Jules Verne (doar suntem in anul centenarului lui), tanar quasinecunoscut, prezentat fiindu-i unui Alexandre Dumas in plina glorie si intrebat de acesta, cu condesceendenta, in ce gen isi propune a se afirma, a dat naucitorul, dar ulterior acoperitul de fapte raspuns ca va inventa un gen propriu. Pastrand absolut toate proportiile, Dana Stefan nu face altfel, chiar daca ne limitam la componenta textuala a cartii, avand si superba insolenta de a se prezenta singura. Chiar electronic, "tiparul" are lumini cel putin tot atat de orbitoare ca ale rampei.



Acest volum poate fi descarcat gratuit de pe situl Editurii LiterNet .

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!