Skip to article

Amintiri pentru o viata

Amintiri pentru o viata
Privesc in gol si incep sa zambesc. Imi amintesc cu placere unele cliseie din trecut. Recunosc ca nu totul este foarte clar, dar ceea ce revad ma face sa zambesc cu gura pana la urechi. Imi plimb agale privirea printre vechile fotografii de familie, prafuite de-a lungul vremii si parca, parca o lacrima ma incearca. Dar stop! Nu vreau sa dau in melancolie, vreau sa ma binedispun ?admirand? trecutul!

Trecutul fiecaruia este reprezentat de miile de amintiri placute si calduroase gata mereu sa-i incante pe cei din jurul nostru. Prin intermediul amintirilor traim vremurile noastre de mult apuse, refugiindu-ne in trecut atunci cand suntem vulnerabili si simtim nevoia de siguranta.

Ce orice om normal din viata aceasta nu are amintiri? Cui nu-i place sa se faleasca cu vechile patatanii din copilarie sau sa se reculeaga atunci cand se simte singur in ele. Este inuman si detestabil sa iti renegi trecutul si sa nu fii destul de darz sa ii faci fata. Chiar daca iti inspira teama si te curind fiorii gandindu-te numai la ceea ce a fost, ia-ti inima dinti si gandeste-te bine! Cu siguranta experientele neplacute prin care ai trecut ti-au servit sau iti vor servi candva drept punct de sprijin in vreo problema. Niciodata nu poti sti unde se gaseste cheie salvatoare a oricarei nenorociri.

Amintirile cu adevarat detestabile, conform unui studiu din America, sunt mereu prezente in noi. Deci, din pacate nu se uita prea usor si mai tot timpul vom avea, atunci, cand trecem prin situatii care contin un dram din ceea ce ne-a facut rau o repulsie. E lamentabil faptul ca o data cu varsta, o data ce imbatranim, mintea noastra isi pierde treptat din calitati. Intervine fenomenul uitarii care actioneaza atat de dur precum procesul de spalare a creierului. De obicei avem tendinta sa uitam lucrurile care s-au intamplat cu mult timp in urma si care nu au fost atat de marcante pentru viata noastra! E si normal, in fond sa uitam, ca doar nu putem sa stocam in creierul nostru toate amintiri dobandite pe parcursul vietii. Dar oare s-a gandit cineva la noi? Se intreaba careva daca noi suntem dispusi sa uitam lucrurile prin care am trecut? De fapt, nici nu avem dreptul la recurs? parca suntem automat programati sa uitam, uitare devine pentru unii comparabila cu o boala grea a carui leac se lasa mult si bine asteptat de-a lungul timpului.

Daca o viata intreaga omul nu reuseste sa acumuleze indestule amintiri pentru a umple eventual un roman imaginar, am putea chiar spune ca nu a trait indeajuns de intens, ca nu a gustat cu adevarat din fructul vietii. Una este sa vezi cum viata trece pe langa tine , tu fiind doar un exponent in afara perimetrului ei si alta este ca tu sa te implici ca parte afectiva in ceea ce faci, ce vezi, ce traiesti, stiind mereu sa savurezi fiecare clipa, sa plangi de bucurie cu lacrimi dulci, iar tristetea sa te cuprinda amarnic. Fiecare clipa este unica, ceea ce ar trebui sa ne starneasca cu ravna dorinta apriga de a trai cat mai bine si de a intensifica toate sentimentele cat mai profund! Pretuieste si traieste fiecare clipa, in adancul ei sunt pitite micile ravase care pe viitor vor deveni amintiri...

Amintirile sunt singurele care ne raman prietene adevarate atunci cand ramanem singuri, fie ca sunt ele placute sau neplacute. Ne invaluiesc si ne mangaie cu caldura, ne poarta in trecut si ne ajuta sa retraim clipele noastre de mult apuse. In final, totul ce ne ramane in viata sunt amintirile si nu averile imense care nu vor cumpara nicicand fericirea!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!