Skip to article

Ce caut eu aici?

Ce caut eu aici?
Vroiam sa spun ceva si nu-mi gaseam cuvintele, vroiam sa abat atentia in alta parte, sa atrag discutia pe alt fagas, dar nu mai aveam subiecte, se terminasera parca toate lucrurile frumoase si bune de pe lume. Aveam senzatia ca nu mai am nimic de spus, sau ca nu mai pot eu articula nici un cuvant sau ca s-au terminat toate subiectele interesante.

Ce anume imi crea aceasta stare de neliniste, incertitudine. Pe ce anume nu eram sigura: pe el, pe ei sau pe mine ?

De ce sunt eu aici, in locul acesta, langa omul acesta, in timpul acesta, cu viata aceasta, cu....

Cu viata si cu mine ma mai impac, dar ce fac cu mizeria vietii acesteia? Cu oamenii "patati", cu acei oameni fara scrupule, fara demnitate, niste lingai si la propriu si la figurat, cu acesti oameni pentru care conteaza doar banul si care pentru el sunt dispusi sa faca orice. Acel ban care le da puterea si sexul. Sex cumparat cu acei bani murdari...

Oameni cu burti mari, burti de chiolhane, cu cefe cutate de suncile sedentarismului si cu enormul ghiul de prost gust pe degetul mic, pe care si-l etaleaza batand cu degetele in ritmul manelelor pe burta?

Acesti oameni care uita sa se mai scoale de la o masa cu mancare si bautura, chiar daca nu au fost invitati. Te uiti la ei, cum inaintea lor pleaca neamurile, prietenii, vecinii, toti cei invitati si ei tot nu mai pleaca. Nu inca, mai este ceva de mancare, mai e bautura intr-o sticla. Pana nu termina tot, nu pleaca.

Si pe deasupra mai au ceva de spus, ce daca e o mare prostie, ei o spun sus si tare sa stie toata lumea, tot orasul, toata planeta daca se poate. Rautatea din ei navaleste afara la orice vorba, la orice miscare. Nu au in ei decat ura, razbunare si... mancare.

Iti vine sa strangi masa, sa arunci totul la gunoi sau sa i le pui la pachet numai sa plece odata. Sa dispara, sa nu-i mai vezi nici acum, nici alta data.

Dar nu o faci, tu esti bine crescuta, respectoasa, decenta, rabdatoare...
Dar de ce, de ce esti asa? Merita oare acesti oameni, ca tu sa fi om si ei.... NU ?

Si te uiti mai atenta la ei, sunt oameni obisnuiti despre care, la prima vedere pe strada, nu ai zice ca au un caracter asa de mic, de murdar, de josnic. Nu ai crede ca sunt gaunosi pe dinauntru, seci, si nici ca sunt plini de ura si rautate. Pe strada sunt oarecum civilizati, intr-o masura mai mare sau mai mica, sau nu se vede pentru ca merg doar in taxiuri sau masini ai caror soferi sunt "obligati" sa-i care peste tot. Dar oricum la prima vedere nu ai zice ca sunt niste lingai, poti sa-ti inchipui ca au ceva bani si ca asta ii face un pic neam prost, dar nu ca sunt niste nimicuri, gata oricand sa insele, sa minta, sa ceara orice indiferent ca nu li se cuvine.

Ai vrea sa intri in pamant decat sa priveasca lumea catre tine in astfel de situatii cand dintr-un motiv sau altul ajungi pe acelasi loc cu ei. Ba chiar te surprinzi rugandu-te de pamant sa se desfaca si sa cazi acolo in adancul lui si sa nu mai iesi niciodata, de rusinea pe care o suferi fiind langa astfel de oameni.

Oricum nimeni nu stie asta si oricum nu ar mai conta asta. Esti acolo si gata.

Daca s-ar putea opri din injuraturi, din exhibitionismul vietii lui conjugale, din mancat, din baut si mai ales din gradomania care l-a cuprins mai ceva decat o boala...

Daca ar putea macar acum sa se ridice si sa plece acasa, sau oriunde, dar oricum departe, cat mai departe de toti si de toate si mai ales de mine...

Si in secunda in care tace, incercand sa mai indese ceva in gura-i prea plina, in acea clipa, pentru ca pamantul nu a vrut sa se deschida - retrasa in mine cat mai adanc cu putinta aud intrebarea din gandul meu: Ce caut eu aici?

Nu ma mai gandesc ca am mai trecut prin asta, si nici la consecinte si nici ca mi-am mai pus intrebarea si alta data si nici la raspunsul care m-a facut sa continui sa stau si... brusc ma ridic de la masa, imi iau geanta si plec. Mi-e scarba sa mai si salut, dar totusi fac un semn din mana de la revedere, imi inclin capul usor a salut care "gazdele" noastre, pun mana pe cleanta si ies.

Pe fata am un zambet larg care usor, usor se trasforma intr-un ras puternic, nervos dar eliberator. Se uita lumea mirata, la mine, asta ma trezeste si Tac. Ma felicit in gand ca am plecat si pentru prima data ma simt fericita si libera cu adevarat.

Indiferent ce am pierdut, nu conteaza, acum stiu ca macar am ramas un om integru.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!