Skip to article

E chic sa suferim sau nu?

E chic sa suferim sau nu?
A iubi nu inseamna a suferi...desigur si afirmatia mi se pare un raspuns la o obsesie mai veche: e chic sa suferim sau nu?

In secolul 19 personajele feminine nu erau feminine daca nu sufereau; secolul 20 a adus in prim plan Scarlett OHara, luptatoare suferinde si Marlene Dietrich, vampe mascat - suferinde, care androgenizau progresiv imaginea femeii. Obsesia suferintei a fost marginalizata de obsesia androgenizarii, initial a corpului (silueta androgena, dietele, anorexia) si mai apoi a psihicului. Judie Foster este superba prin distanta androgina, prin raceala aparenta care promite multa introversie, in contrast cu superficialitatea histrionica a starletelor disco...unde stii din prima clipa ce va urma si cum se va sfarsi interviul...(sani siliconati, ochii goi si mai ales totul nu exprima nimic!)
Poate tocmai aici rezida dificultatea celorlalti: e clar mai comoda o "gagica" previzibila decat una cu prea multe profunzimi si expectatii sofisticate. Judie Foster sa-si vada de treburile ei.

Oricum, suferinta este in planul doi, ea nu mai functioneaza drept suferinta pentru suferinta. Hibrid oribil de ultima ora: silicon cu masca "cool" a imperturbabilei care se stie, e chic sa spuna "nu suport", "nu am chef" si la nevoie, cu suferinta cu tot, (caci ea nu e si nu vrea sa fie Judie), o criza zdravana de plans.

Elita propaga femeia androgina, fara silicon si fara isterie, in ciuda principalelor si secundarelor fluvii (stream-uri) culturale si subculturale.

Suferinta ramane parte a definitiei de sine dar apare transfigurata. Ne-am putea imagina oare o feminina conform opiniei curente (fluviu-principal) fara suferinta? Opinia curenta nu admite! Dar un macho care nu sufera niciodata? Desigur el are grija sa produca suferinta ceea ce ii sporeste virilitatea in ochii multor nefericite. "Eu, macho, prin faptul ca te fac sa suferi te fac sa fii femeie!!!"

Suna ridicol dar din pacate prea adesea recunosc aceasta schema comportamentala in psihoterapie. Mai mult de vreme ce exista un consens ca femeia pentru a fi femeie sufera (ce penibilitate...), atunci barbatul cu atat mai mult va avea grija sa o faca sa sufere, eventual prin lipsa sa de participare emotionala: in unele cercuri este chiar chic/cool sa fii un pic mai mult brutal emotional.

Femeia e de pe Venus si barbatul de pe Marte: nu cred! Douazeci de ani de terapie nu-mi confirma aceasta asertiune, care vine mai degraba dintr-o arie a discriminarii apriorice. Poate doar o scuza pentru momentele in care refuzam sa gandim diferentiat.

Zonele eronate, legaturi tiranice? Eu m-as gandi la valori. Daca se tot spune "barbatilor le place..." (Dumnezeule, pe cine intereseaza?) de ce nu am face o rubrica cronicizata "FEMEILOR LE PLACE"

Exista interes? Putem deschide rubrica si atentie, avem copyrightul!

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!