Skip to article

Frica de frumos

Frica de ce-i frumos in sufletele noastre

Ni se pare ca-i sigur tot ce atingem si exista, tot ce percepem cu ochii fizici. Ni se pare ca sintem in siguranta daca avem o casa si un cont, un copil si-o gradina, un suflet ce-si invirte respiratia aproape, daca ne invirtim in zgomotul infernal al unei metropole ori ne bizuim pe o ratiune impecabila.

Tot ce stim cu adinca certitudine despre noi insine este tocmai faptul ca nu avem nici o certitudine si tocmai de aceea cautam palpabilul si alergam continuu prin el, dupa radacina fiintei noastre imateriale. Drama existentei este aceea ca nu putem deschide in noi drumul larg si infinit al adevaratei libertati... Ne este frica de privirile vecinilor, de cuvintele dusmanilor, de apa, de cutremur, de vraji, de barfa inutila a lumii si, aceasta este tot ce ne permitem in materie de libertate.

Ne este frica de instinctele si de dorintele personale si avem o frica nebuna de tot ce este frumos in sufletul nostru. Si tocmai aici, in frumusetea aceasta, se ascund marile mistere ale lumii. Tocmai de aici extragem bruma de bucurie si bruma de energie pe care o investim apoi in a ne amagi ca galaxia sta in loc, cind ea calatoreste cu o viteza uriasa, umar la umar cu miliarde de alte galaxii.

Viata intreaga este miscare si libertate. Noi, insa, ne caznim s-o contrazicem si asta ne face sa ne comportam ca niste copii care rivnesc sa opreasca norii... ori sa viseze ca toate anotimpurile sint facute doar din vara.

Frica de frumos

Cu toate acestea, norii se misca, zapezile stranuta cu obraznicia vietii peste noi, toamna vine si trece. Pamintul se roteste in vreme ce noi il percepem ca pe o stinca nemiscata. Sint stele a caror stralucire ni se arata dupa ce ele s-au stins, deja, de zeci si zeci de ani.

Si cu toata aceasta magie a miscarii, a transformarii, a iluziei, noi sintem extraordinari, noi traim ca in cele mai stralucitoare zile ale copilariei. Ne inchipuim ca am fi fericiti daca am avea un portofel consistent sau o masina. Amanam fericirea pentru mai tirziu, ocupati fiind cu actiunea de a schimba miscarea norilor si de a ne instala intr-o iluzorie stare de stabilitate.

Daca am fi constienti de iluzia extraordinara, care face ca toate lucrurile aflate in miscare sa ne apara nemiscate, am intelege ca exista o natura a existentei. Si, in loc sa tragem cu dintii pentru a schimba ceea ce nu poate fi schimbat, am fi mai vii si mai apropiati de viata insasi. Am prinde din zbor clipele de bucurie pe care le simtim si am lasa cu mai mare ingaduinta sa treaca cele dureroase.

Caci natura adevarata a vietii, care este miscare, trecere, schimbare, face ca fericirea sa treaca, si durerile sa treaca si ele. Nu este drama netrecatoare, nici fericire care pleaca si nu mai vine. Magia miscarii face ca tot ce pare ca ramine agatat de sufletul nostru sa fie, de fapt, trecator... Vine, pleaca; vine si iarasi pleaca...

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!