Skip to article

Frumosul - reflectare a armoniei si a binelui

 | update: 04 Apr 2005, ora: 14:12
Pentru a asimila cat mai bine aceasta calitate de a fi frumoase, este necesar sa cunoastem cateva elemente referitoare la semnificatiile complexe pe care le cuprinde acest termen. Aceasta deoarece frumusetea nu este rezultatul doar al machiajelor si a altor accesorii.

Deseori observam fiinte care au un trup ce ar putea fi considerat frumos in lumea modei, si totusi, frumusetea nu izvoraste si din natura lor interioara, caci, asa dupa cum vom descoperi, frumosul inglobeaza bunatatea.

Frumosul reprezinta un fenomen complex deosebit de fluid si prin urmare greu de definit.

Frumosul este perceput ca rezultat exclusiv al reactiilor fiintei umane. Aceste reactii fiind in functie de predomintele launtrice ale celui care percepe. In general, reactiile si reflectarile launtrice sunt independente de insusirile obiective ale realitatii contemplate.

Folclorul a definit in mod semnificativ acest aspect fundamental in proverbul: "Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie". De asemenea expresia "Frumusetea este in ochii privitorului" exprima acelasi lucru.

Perceptia frumosului este deci intim legata de specificul si de dominantele fiecaruia, dupa cum se si spune: "Despre gusturi nu se discuta".

Frumosul este totdeauna perceput in cadrul relatiei dintre cel care il constientizeaza si ceea ce este contemplat si considerat de respectiva persoana ca fiind frumos. Perceperea frumosului este in strans legata de particularitatile psihice, mentale si spirituale ale fiintei respective.

Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea in constiinta omului a proprietatilor si caracteristicilor apreciate ca adevarate, armonioase, bune si inaltatoare ale obiectului, realitatii sau fiintei percepute.

In cultura antichitatii, cand valoarile spirituale erau concepute si appreciate sincretic, frumosul era contopit in mod frecvent cu binele, adevarul, armonia si utilul. Iar aceste valori treceau reciproc una in alta. Inteleptul Platon considera frumosul, armonia, adevarul si binele intr-o neincetata fuziune.

Ulterior, alte incercari de definire au tins sa aprecieze frumosul ca "splendor" - splendoarea adevarului (la unii platonicieni); ca "splendor ordinis" - splendoarea ordinii (la Sf. Augustin); ca "splendor formae" - splendoarea formei (la Thomas d`Aquino) sau ceea ce place fara concept (la Kant), ca intruchipare sensibila a ideii de adevar (la Hegel), ca echilibru intre sublim, armonie si gratie.

Din cauza polivalentei atat de accentuate a frumosului, unii teoreticienii au optat pur si simplu pentru o identificare a frumosului cu integrarea armonioasa a partii intr-un intreg ca fiind acceptia lui cea mai larga.

Multi insa, nu s-au putut sustrage intuitiei faptului ca, in intimitatea sa frumosul implica ceva din structura perfectiunii, armoniei si binelui.

Modurile de existenta ale frumosului sunt, fireste, multiple. Doua sunt insa domeniile unde se manifesta cu deosebita pregnanta: in natura si in arta. S-au constituit astfel, doua concepte distincte, indelung discutate: conceptul de frumos natural si conceptul de frumos artistic.

Am putea spune ca frumosul reprezinta acea categorie ce este considerata ca fiind fundamental legata de reflectarea in intreaga manifestare a adevarului, armoniei si binelui.

Sursa: Armonianaturii.ro

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!