Skip to article

Hai-hui pe ulita copilariei

Hai-hui pe ulita copilariei
Imi plac povestile, ma incantau de pe cand eram de-o schioapa si abia invatasem sa citesc. Ma afundam in gradina bunicilor, tarand dupa mine un scaun pe care abia il puteam duce, dar strangand la piept cartea aceea minunata de care se legau toate bucuriile si toate tristetile mele.

Nu aveam decat putini ani, dar apucasem sa traiesc mai mult decat se poate trai intr-o viata intreaga. Eram o prezenta constanta si fidela alaturi de viteji, de feti-frumosi si ii uram din rasputeri pe zmeii cei rai si pe cotoroante. Nu intelegeam de ce exista si astfel de personaje, nu le intelegeam rostul si ma razvrateam impotriva lor cu toata fiinta mea. Dar ma bucuram ca pana la urma totul se termina cu bine.

Pana intr-o zi, cand povestea nu a mai avut happy-end. L-am plans mult pe printul meu care nu stiuse sa se salveze si de atunci am refuzat sa mai citesc povesti.

Am inceput sa fiu mai atenta la ce se intampla in jurul meu, la tovarasii mei de joaca mai mari si mai mici, carora le povesteam mereu despre prietenii mei din basme. Unul dintre ei parca semana cu fiul cel mic al craiului, sora lui avea o figura de printesa si parca gasisem si unul care aducea a zmeu - cata imaginatie - si deodata toata realitatea din jurul meu devenea poveste.

Apoi am crescut si toate jocurile noastre parca nu mai aveau farmec, deja ne rusinam unii de altii, Ileana Cosanzeana se intimida cand il vedea pe print, iar printului nu-i mai placea sa fie print. Gradina si livada isi pierdusera magia copilariei, parca incepusera sa miroasa a... altceva; emanau o alta mireasma, care, aveam noi sa aflam mai tarziu, se numea... dragoste.

Da, dragostea profunda fata de prietenul tau din copilarie, cel alaturi de care ai crescut, sentimentul intens ca iti e drag cineva atat de mult incat parca te doare.

Si realitatea se dovedea a fi total diferita de poveste... printesa se indragostea de zmeu.

Atunci am inteles ca viata noastra nu are cum sa se desfasoare dupa reguli de poveste, ca neprevazutul te pandeste la orice pas si ca in momente limita nu mai trebuie sa-l astepti pe printul cel bun calare pe calul sau nazdravan, ci trebuie sa gasesti singura solutii pt a iesi din impas.

Am invatat ca, de fapt, port in mine o multime de feti-frumosi si de printese si toate experientele lor, care mi-au tapetat lumea interioara sunt, de fapt, lectii de viata.
Si apoi am pasit mai departe. Urma sa imi tes propriile povesti si urma sa invat sa le traiesc.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!