Skip to article

Libertate pana unde?

Libertate pana unde?
Societate libera. Prea libera. Cetateni liberi, unii mult prea liberi si unii deloc, dar realizam ca media iese. Ce inseamna libertatea in societate? Exista? Si daca exista si daca avem drepturi, se si respecta? De ce?


Oricare, ca cetatean model ce se gaseste, poate avea ocazia sa nu isi poata exprima libertatea de exprimare in prezenta unui individ obosit si pus pe sotii in a-si etala spiritul cinic de om care le stie pe toate.Si atunci, se poate ajunge la razboi fara a intelege un alt punct de vedere, sau se poate realiza o cominicare eficienta si rentabila pentru ambele parti.


Libertate pana unde?

Intr-o societate libera ca a noastra, in care orice este posibil, atunci cand indraznesti sa gandesti altfel decat restul, cand nu vrei sa te uniformizezi riscand astfel sa iti pierzi indentitatea, ai mari sanse sa fi marginalizat. Sa fi catalogat depasit, doar pentru ca ceilalti nu stiu decat drumul lor, este de multe ori o realitate deloc imbucuratoare. Descopar ca noi ca oamenii avem un dusman invizibil: comoditatea.


Si atunci invatam sa ne maturizam zicem noi, sa devenim maleabili si diplomati. Adica, sa facem acele mici sau mari eforturi sa intelegem punctele de vedere ale celorlalti, sau mai bine zis punctul de vedere al multimii, si sa ne adaptam. De multi ori castigam, in alte dati doar ramanem cu gustul amar al interactionarii cu persoane si mentalitati inacdecvate.


Raspunsul sincer la intrebarea: "de data aceasta primez eu sau noi?" este singurul care ne permite sa gasim echilibrul in acest labirint al interactionarii in societate.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!