Skip to article

Mastile

Mastile
Ma numesc OM si sunt fericit.
Cum a inceput totul?

Era in cea de-a opta zi din saptamana cand Dumnezeu mi-a spus: "Fi fericita!"
La inceput mi-a fost greu, deoarece nu aveam nici un motiv sa fiu fericita.
Asa ca mi-am cladit iluzii si am inceput sa ma hranesc.
Dar pentru ca foamea de fericire nu putea fi astamparata cu iluzii, mi-am pus intrebari: "De ce nu pot fi fericita? Cu ce am gresit?"

Am hotarat sa-mi fac prieteni dintre acei oameni fericiti pe care ii vedeam zi de zi in jurul meu, gandindu-ma ca poate voi afla secretul fericirii.

Mastile


Si mare mi-a fost mirarea cand, dupa o vreme a venit la mine un negustor de MASTI care mi-a spus: "Fericirea nu mai exista, nu o mai cauta, iti pierzi timpul alergand dupa fantome."

Fantome? Apoi mi-a raspuns... "Da. Fantome. Candva, demult, au existat si Fericirea si Speranta si Iubirea.
Dar intr-o zi, cele trei surori, care mergeau intodeauna impreuna, s-au ratacit una de alta.
Iubire fara Fericire? Speranta fara Iubire?
Si cum nimeni nu le-a ajutat sa se regaseasca, au murit rand pe rand.

Mastile


"Uluitor" am spus eu... dar povestea avea si o parte buna: fiecare din cele trei surori aveau niste masti, cu care isi protejau fericirea, speranta si iubirea.
Dupa moartea lor, oamenii au inceput sa poarte mastile... au inceput sa spere, sa iubeasca, si sa fie fericiti."
Mi se parea ireal dar, totusi era adevarat, cand am cumparat o masca de la acel negustor.
Baranul insa m-a avertizat ca odata ce o voi putra nu o voi mai putea da jos. Voi deveni dependenta de ea.

...avea dreptate... pentru ca, de atunci, nu mai m-am despartit de masca mea.
Dimineata ma trezesc, imi pun masca, si apoi toata ziua rad, spun glume, si toata lumea este multumita.
A fost destul de greu sa par vesela in fata tuturor dar m-am obisnuit.
Acum totul este aproape perfect.

De ce aproape perfect?Dragii mei... va voi spune... Purtand aceasta masca, mi-am vestejit sufletul.
Am incercat sa fiu OM. Am avut de ales intre OM NEFERICIT sau o MINCINOASA IN EXTAZ


Mastile


Epilog

Era intr-o zi din cea de-a 13-a luna a anului, in cel de-al 5-lea anotimp.

M-am uitat in oglinda si eram complet schimbata, nu m-am recunoscut!

Renuntasem la masca poleita cu fericire, acum purtam masca presarata cu speranta, iar un zambet amar a luat locul rasului meu inconfundabil...

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!