Skip to article

Moralitate de vara

Moralitate de vara
Sa fie soarele de vina ca ne activeaza celule letargice si ne umple de energie? Sa fie culorile puternice? Sa fie timpul liber? Nu gasesc un raspuns pe care sa il si pot valida in vreun fel, dar cu siguranta moralitatea noastra capata nuante indoielnice odata ce vara inainteaza catre 40 de grade.

Sa nu credeti cumva ca as vrea sa ma justific, dar e un fapt istoric ca puritanismul nu a aparut sub albastrul cer mediteranean, ci in padurile cetoase aflate mai la nord. Delasatori tratam totul ca pe o ultima sansa de distractie ca si cum toamna ar veni cu un sfarsit al capacitatii de a mai simti placere. Nu cerem prea mult nici de la noi nici de la ceilalti - nu vrem promisiuni, nu vrem eternitate, vrem doar sa ne ingaduie sa ne traim aceasta clipa perfecta.

Pusa intre paranteze, moralitatea, cu zidurile ei batranicioase, nu isi mai scoate capul pentru a ne trage semnale de alarma ca odata si odata vom plati pentru tot ceea ce natura noastra pofticioasa isi doreste cu o recurenta nesatula. Vara se manifesta ca o vacanta intr-o tara necunoscuta - cine sa te judece? cine sa iti atraga atentia ca vorbesti urat, ca ai un program prea lejer, ca ar fi trebuit sa faci cine stie ce?

Si uite asa ajungem sa vorbim de `iubiri de o vara`, iubiri infierbantate, scaldate in fericirea de a trai la maxim clipa, iubiri care nu isi pot inchipui ca va veni vreodata toamna cu ploile ei, ca nu se vor mai putea manifesta liber, ci conform unor norme sociale pentru care nu esti pregatit.

Nu ma intrebati daca am trecut prin vreo vara fara sa fi fost indragostita. E ca o contradictie in termeni. Iubirea face parte din vara ca si soarele si inghetata. Reala sau doar imaginata, ea ne incarca bateriile pentru inca un an in care scortorsi vom privi cu ochi critici la noi si la ceilalti analizand conformitatea la diverse norme - nu poti avea o relatie daca nu ii gasesti nici un viitor, nu are sens sa iti arati interesul fata de cineva care nu raspunde la fel, etc

Copii cu fiecare vara nu cerem decat sa nu fim judecati si sa nu ni se strice vacanta pe care ne-am acordat-o singuri cu zugravirea platii viitoare. Nu cerem decat sa ni se acorde inca o clipa de visare, si sa se lase moralitatea acolo unde ii este locul, printre picaturile de ploaie.

Exista insa si o parte pozitiva a ploii. Uneori ne mai viziteaza o luciditate care ne arata ca standardele sunt si ele bune la ceva, ca s-au creat in urma unei sume de experiente negative, ca trairea in promiscuitate nu duce la nimic altceva decat scaderea valorii personale. Si atunci, pentru ca sub un soare arzator nu avem taria de a taia raul din radacina, ne promitem solemni ca odata cu toamna vom incerca sa mai salvam cate ceva, vom recapata o demnitate oarecum zdentuita de mult prea multa euforie si pofta de viata.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!