Skip to article

"Numai iubirea"- la cald!

Atentie, se filmeaza!

Sediul in care imi desfasor zilnic activitatea, este in imediata apropiere a Primariei Sectorului 1. Pina aici, nimic spectaculos.
Dupa ce am trecut in revista toata presa bancara, si am "executat" monitorizarea articolelor pe problematica financiar-bancara, am considerat ca am dreptul la un premiu. Asadar, m-am ridicat frumusel de pe scaun, mi-am intins si relaxat bratele si gitul, si am pornit agale catre geam cu cafeaua si tigarile in brate. Imi aprind tacticos "pipa pacii" si-mi arunc, lenes, ochii pe geam. Agitatie mare. Trecatori curiosi....

Privesc mai bine. Regizori, scenaristi, actori, care de emisie. In prima faza l-am recunoscut doar pe dl. avocat fara scrupule Tudor (Vlad Radescu). Apoi, rind pe rind, si-au facut aparitia arhitectul Dan imbracat la patru ace tragind cu foc dintr-o tigare (Alexandru Papadopol), fratele Victor ( Dan Bordeianu ), artistul boem incalzindu-se cu o cafea fierbinte, micuta Bianca zburdind plina de enegie printre mai marii ei colegi, "violatorul" Alinei, Alina, nea Manole- tare mult imi place omul asta (Sebastian Papaiani) etc. Nu am zarit-o pe Andreea, si nici pe Ana. Cu siguranta au fost cu totii.

Pun repede mina pe telefon si-mi sun bunica, care locuieste linga impunatoarea primarie, si este fan "Numai iubirea". O bag in priza. Ii spun sa puna repede o hainuta pe ea si sa iasa, sa-si vada, discret, actorii preferati.

Acestea fiind spuse, mi-am adus aminte ca trebuie sa merg sa cumpar revista Capital. Au inceput problemele si girjile. Sa ies, sa nu ies...Daca ies dau nas in nas cu ei. Daca nu, risc o penalizare. Si daca ies si ma remarca cineva, si-mi propune un rol mic in telenovela?....Imi iau inima in dinti si cobor. Deschid usa de la intrare cu mare bagare de seama, ma indrept de spate, sparg rindurile si trec mindra printre ei. Mi-am cumparat ziarul si m-am intors in redactie. Bineinteles ca nimeni nu a avut timp sa ma remarce. :)
Si-mi spun ca am "scapat" si de data asta.

Mai aprind un "cui", uit de revista mea si privesc in continuare pe geam pentru a va putea povesti si voua spectacolul strazii. Incepe nebunia, aparate si camere in functiune, tavi pline cu diverse bunataturi, costume peste costumesi multimea de trecatori. Bunicute care au iesit la cumparaturi, oprindu-se incintate, tineri care cereau autografe, muncitorii care s-au oprit din treaba, vinzatoarele magazinelor de linga primarie si un catel care rodea tacticos niste oase dintr-o punga.

Sigur ca am uitat ceva despre care, cu certitudine imi voi aduce aminte abia dupa ce voi trimite articolul. Am uitat si personaje. Parca le-am uitat si numele. Dar, cu toate astea, am satisfactia ca am luat stirea la cald si in exclusivitate (nu am vazut presa pe aici), iar voi aflati primele ca Dan Bratu probabil se insoara ca altfel ce faceau la primarie. In film, desigur.

Sa aveti o zi buna si la fel de plina ca a mea.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!