Skip to article

Strugurii sunt acri?

Desi am avut cam tot ce mi-am dorit, nu m-am multumit cu ce am vrut la inceput, forte des. Am vrut mai mult.

Mi-a petrecut ani frumosi intr-unul din cele mai frumoase orase ale lumii, m-am oprit mereu sa-i admir minunatiile dar parca totul devenea banal: turul nostru de 10 de km prin centrul istoric plin de palate, piete, biserici sau catedrale, cinele placute in mici localuri unde eram prieteni cu cei ce veneau si mancarea era deosebit de gustoasa, iar impreuna aveam seri asa de placute, orasul decorat de Sarbatori cum putine locuri din lume sunt.

Stiam si atunci ca portocalii infloresc tot timpul anului si din petalele de camelii se fac covoare pe caldaram, insa imi doream orhidee, nu doar azalee si gardenii pe balcon. Si le vroiam mereu inflorite, pe toate.

In afara faptului ca aveam cam tot ce-mi puteam dori, lucram si-n meseria pe care o alesem de copil, cam pe la 12 ani, mult prea devreme sa stiu ce vroiam, de fapt. Dar, cu toate ca-mi placeau mai mult literatura, pictura, sculptura sau muzica, m-am ambitionat sa fac o meserie "barbateasca" si chiar eram una dintre putinele femei, care nu era nici macar urata, intre sute de barbati, in cercetare in fizica nucleara.

Strugurii sunt acri?

Dar, citind ce scriau clasicii, vazand marile opere de arta, incepusem sa cracnesc, dar "strugurii erau acri", eu avem biroul meu cu un titul deja stampilat parca peste toata viata mea. Intr-o zi, grea de tot, buna in cele din urma, am lasat totul si am reinceput sa scriu, sa visez la la alte lucruri si sa vreau sa dau macar o strop de bucurie in jur, daca voi avea har. Stiu cat e de greu sa te ridici din nou undeva unde n-ai mai fost si sa incerci sa culegi acolo, dar acum stium ca nu ei, strugurii mei, sunt acrii, ci e neputinta mea de a-i lua uneori e cea dura.

Dar nimic nu ma impiedica sa-i caut, sa incerc sa-i culeg si sa-i am. Mai ales pentru cei care au crezut in mine si care acum stau pe margine, dar imi dau o vorba sau un gest de incurajare, vreau sa vin cu mainile pline de ciorchini sa le pot darui si lor.

Stiu de cate ori ne spunem in viata: "strugurii sunt acri", dar eu nu mai cred asa ceva, vreau sa-i gust eu insami si sa stiu sigur ca i-am putut avea, nu doar m-am inselat ca ar fi ai mei, dar nu-mi trebuie. Nu-i un orgoliu, este nevoia de a fi cinstita cu mine insami.
Nu vreau ca vreodata in viata sa mai spun ca "strugurii viselor mele sunt acri", pentru ca nu poate fi asa, atunci cand crezi si ti-i doresti cu avevarat.

Iar acum, cand se schimba un alt an abia astept sa se parguiasca via sa-mi caut strugurii doriti care vor fi cei mai dulci pe cand ii voi culege, oriunde s-ar afla ei.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!