Skip to article

Treziti-va! Si eu am fost si sunt ca Raluca Stroescu

Raluca Stroescu de la Ernst & Young a murit din cauza ca a muncit mult, prea mult. A muncit sa duca marea companie pe culmile gloriei si profitabilitatii, pentru vacantele si masinile luxoase ale superiorilor si uite ca nici nu au apucat sa ii termine statuia din fata "office-ului".

Raluca Stroescu traieste si moare in fiecare din noi, in noi toti aceia care pentru cariera uitam ca existam, in noi toti aceia care nu avem puterea sa strigam: "Avem drepturi! Nu suntem niste animale de povara".

Am vazut stirile de dimineata si am ramasa socata, oripilata si impresionata, am simtit cum furia creste in mine, cum ura impotriva unui top management, din care ideea de management lipseste cu desavarsire, ma sufoca.

In timp ce vorbeau la stiri despre Raluca, mi-am dat seama ca puteau vorbi despre mine sau despre tine, despre noi toti care vrem sa aratam ca suntem buni profesionisti, care ne dedicam companiei pentru ca noi credem in companie si in viitorul stralucit al acesteia cladit pe ulcerele si depresiile noastre.
Ne-au bagat in cap aceasta strategie cu cariera, cu profesionalismul care nu inseamna sa iti faci treaba bine, ca asta poate sa faca orice prost, inseamna sa muncesti non-stop, sa lasi totul: viata personala, familie, prieteni si mai ales pe tine. Trebuie sa te sacrifici pentru binele companiei, pentru deadline-uri, pentru proiecte, peste proiecte, ca numai asa vei ajunge departe. Foarte departe, adica departe pana in gradina lui Sf. Petru sau randul 3, mormantul nr. 7 din cimitir.

Si in timp ce noi comentam pe forumuri si povestim, cei din top management au angajat deja o super agentie de PR care ii va scoate din acest moment de criza ce intuneca imaginea de "dream company" a supremei Ernst & Young.

Pentru ca ei stiu ca in cateva zile povestea va fi data uitarii, toata problema va fi musamalizata si in continuare mii de absolventi de ASE vor visa ca vor deveni profesionisti la Ernst & Young. Oh, da pentru ca si eu am fost o absolventa de ASE care ma rugam la Dumnezeu sa imi dea si mie super sansa de a lucra intr-o multinationala de gen. Am fost si la interviu la o firma de aceasta si vreau sa le spun acum: "Va multumesc ca nu m-ati angajat, va multumesc ca nu mi-ati dat sansa sa mor pentru voi!"

Si stiu cum e: Am avut luni de zile in care dormeam 4-5 ore pe noapte, iar duminica era program scurt pana la ora 6 seara si am muncit 24 de ore in continuu, dupa care am dormit 2 ore si am luat-o de la cap pentru inca 14 ore. Si ce mai trist e ca inca mai am perioade din astea. Credeti ca ei dau acatiste pentru sanatatea mea? Credeti ca mi-au ridicat o statuie?
Pentru cei de la Ernst & Young conteaza doar ca acum scrie lumea despre ei, ca le afecteaza imaginea si pesemne isi spun: "De ce n-o fi murit in vacanta ca sa nu ne faca noua probleme?". Ar fi murit saraca de ea si in vacanta, dar nu e decat o problema: NU AVEA VACANTA!

Ganditi-va bine! Se merita toate astea? Or sa scrie pe mormant: "Erou national intru gloria companiei?" Credeti ca pe patroni ii intereseaza de noi si daca ne e bine, credeti ca nu au somn in pat de dragul sanatatii noastre, credeti ca nu merg ei linistiti la un "lunch de business" din cauza ca se simt prost ca nu am apucat noi sa ne mancam pranzul?

Raluca a murit pentru ca nu stiut sa spuna NU, poate noi o sa incepem sa spunem NU, din respect pentru noi si viata noastra.

Haideti sa invatam sa spunem NU celor care ne trateaza ca pe sclavi, haideti sa ne respectam pe noi si asa vom fi respectati de ceilalti.

Iar daca nu vom lua atitudine nici macar acum, inseamna ca nu o vom mai face niciodata si nimic nu se va schimba. Vom munci in continuare pentru al companiei viitor, as fi spus pentru al tarii viitor, dar in capitalismul salbatic ce ne inconjoara compania este viitorul nostru acum si intotdeauna. Amin.

Sa te odihnesti in pace, Raluca!

Sursa: Magda

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!