Skip to article

Tristetea

De obicei am incredere in sentimente - chiar cred ca sunt cele care ne duc mai departe, cele care ne fac sa urmarim constant o anumita directie. Ma indoiesc ca orice incredere rationala in ceva rezista atunci cand inima iti dicteaza altceva. Pana si sentimentul de ura, pe care l-am considera in mod normal a fi unul negativ, are meritul de a te ajuta sa faci alegeri. Sunt insa unele sentimente care, pe langa aspectul negativ al emotiilor pe care le implica, nu iti pot aduce nimic.

Unul dintre ele este tristetea. La prima vedere un sentiment nobil care te face sa arati un pic lunatic: privirea pierduta (da senzatia ca ai gandi profund, ca sufletul e mult mai bogat si mai interesant decat lumea din jur), paloare, cearcane, miscari molatece ca si cum scopul lor nu e suficient de important incat sa te hotarasti odata sa le duci pana la capat, vorbirea ilogica si pe langa subiect. Le ai pe toate acestea? Esti deasupra nimicurilor din aceasta lume asemenea poetilor romantici, te-ai potrivi fara probleme printre ruine si pietre de cimitir!

Pacat insa ca nu esti un poet romantic, ci doar o persoana pustiita si fara avantajul talentului literar. Tristetea de obicei nu are un obiect clar stabilit catre care sa se indrepte, chiar daca este declansata de o anume experienta, altfel nu ar mai fi tristete, ci suparare. Cu greu vei vedea insa un om trist ca tipa, sparge farfuria de perete sau tranteste usa dupa el. Un om trist e prea obosit de povara neplacerilor pe care le suporta si prea neincrezator in corectitudinea lumii ca sa mai aiba forta sa se revolte. Asta ma face sa cred ca tristetea este mai degraba o trasatura innascuta, una care urmareste pe fericitii ei purtatori de-a lungul intregii vieti.

Duci o persoana trista la o petrecere, se va simti stringhera si va crede ca este supusa la cazne. Ii dai o prajitura, nici macar nu ii va simti gustul. Pana la urma renunti sa mai faci orice pentru ea, nimic nu pare sa o mai bucure. Poate ca in disperare de cauza vei gasi un CD cu Leonard Cohen, ii vei povesti cum te-ai certat cu fratele tau cand erai mic si cat de mult te chinuiau prietenii in liceu. Sesizand ca nu e pic de joie de vivre la mijloc, vei vedea dintr-o data cum persoana trista prinde viata, reactioneaza, gaseste ca are ceva de comunicat cu tine.

In trecut lumea scapa de persoanele triste prin tuberculoza - sistemul imunitar slabit de avalansa de ganduri negre renunta sa te mai poarte si te duce acolo unde oricum ai trait simbolic, la cimitir. In prezent le tine la limita saraciei, nu de alta, dar ce sens are sa strici orzul pe gaste sau banii pe o persoana care nu stie sa se bucure de placerile pe care ti le poti procura cu ei?

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!