Skip to article

Festivalul Electric Castle 2020 a fost anulat

Festivalul Electric Castle 2020 a fost anulat
Festivalul Electric Castle a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Reprezentantii festivalului au declarat ca biletele achizitionate deja vor ramane valabile pentru editia din 2021. 

"În toate experienţele create, sănătatea şi siguranţa publicului au fost prioritare. Am muncit în acest spirit şi în ultimele 11 luni, pregătind cea de-a 8-a ediţie. Din păcate, cu o lună şi jumătate înainte de momentul în care aceasta ar fi trebuit să debuteze, nu există niciun scenariu în care noi le-am putea asigura aşa cum ne-am dori. Urmând direcţia stabilită de toate marile evenimente din lume şi deciziile autorităţilor din majoritatea statelor europene, pe care anticipăm că şi autorităţile române le vor implementa, în curând, anunţăm oficial că ediţia a 8-a a Electric Castle se amână pentru perioada 14 – 18 iulie 2021. 

Este o decizie foarte dificilă şi suntem conştienţi de dezamăgirea şi tristeţea pe care le simt nu doar fanii noştri ci şi toţi cei care, an de an, fac posibilă fiecare ediţie a festivalului. De la echipe de producţie, tehnicieni, artişti, arhitecţi, comercianţi, comunitatea locală şi voluntari,  mii de oameni vor simţi efectele acestei decizii. Ne mobilizăm acum pentru a ne reorganiza pe noile coordonate de timp anunţate, primul pas fiind reconfirmarea artiştilor ce ar fi trebuit să fie prezenţi, în această vară, pe domeniul Banffy.

Toate biletele achiziţionate pentru ediţia a 8-a rămân valabile, noi detalii şi opţiuni urmând a fi anunţate în următoarele zile. Mulţumim tuturor celor care ne oferă sprijinul lor şi îi asigurăm de solidaritatea noastră pe toţi colegii noştri din industria de evenimente afectaţi de situaţia actuală. Împreună mergem mai departe!“, se arata in comunicatul transmis de reprezentantii Electric Castle. 

Articole recomandate

Cum sa pleci linistita in vacanta Cum sa pleci linistita in vacanta
Daca in sfarsit ti-ai rezervat un bilet de avion si pleci macar intr-un city break, ia-ti toate masurile de precautie, astfel incat sa nu mai ai nicio grija odata ajunsa la destinatie. Organizeaza-te macar cu cateva zile inainte, asigura-te ca troller-ul e functional, ca nu are nicio roata slabita,
Obieciuri daunatoare care-ti vor reduce sansele sa castigi la pacanele online Obieciuri daunatoare care-ti vor reduce sansele sa castigi la pacanele online
Sloturile fac cazinourilor tone de bani. În unele locuri, sloturile câștigă mai mulți bani pentru cazinouri decât toate celelalte activități de jocuri de noroc le fac combinate. Cu toate acestea, jucătorii merg în continuare la jocurile de sloturi.
Rolul tehnologiei in industria de casino, sloturi si jocuri online Rolul tehnologiei in industria de casino, sloturi si jocuri online
În ultimele decenii, tehnologia are un rol din ce în ce mai mare în toate formele de industrie, inclusiv pe piața jocurilor de noroc online. Capacitatea de a asigura prezența online în întreaga lume a revoluționat industria pariurilor . Astăzi, pariorii
Anvelope de iarna. Comanda anvelope online de pe Velopa.ro, pentru siguranta ta Anvelope de iarna. Comanda anvelope online de pe Velopa.ro, pentru siguranta ta
Iarna si-a intrat deja in drepturi. Pentru a circula in siguranta in conditii de iarna trebuie sa-ti echipezi masina cu anvelope de iarna. Daca nu ai inca un set de anvelope de iarna , sau daca cele pe care le ai s-au uzat, este important sa-ti achizitionezi un set de anvelope de iarna. Traim insa
Cum sa te rasfeti mai mult de sarbatori si sa te simti ca o diva Cum sa te rasfeti mai mult de sarbatori si sa te simti ca o diva
Ultima luna a anului este o etapa a bilantului, una in care totul se schimba „de maine”, de luni iti propui sa incepi acea dieta pe care ai tot amanat-o sau, mai bine, dupa sarbatori. E o perioada in care au loc introspectii, in care te gandesti cum a fost anul tau, ce ai facut bine, ce