Skip to article

Targul de Comert al Olteniei 2017 (editia a II -a)

Ajuns la cea de-a doua ediție, Târgul de Comert al Olteniei este cel mai mare eveniment din Oltenia dedicat comerțului bunurilor de larg consum și serviciilor. Acesta se va desfășura în perioada 13 - 15 octombrie 2017, la Centrul Multifuncțional Craiova.

Reiterând tradiția, organizatorii își propun să contribuie la dezvoltarea regiunii Oltenia, prin promovarea și punerea în valoare a tuturor activităților comerciale ale companiilor și entităților ce își desfășoară activitatea în acest areal. Astfel, în premieră, evenimentul ia amploare prin desfășurarea simultană a încă două Târguri în cadrul Centrului Multifuncțional Craiova:

AGRO  Oltenia (editia I) - Târg de produse și echipamente din domeniul agriculturii și industriei alimentare. Târgul AGRO  Oltenia se dorește a fi un important loc de întâlnire pentru fermieri, specialiști, manageri și autorități din domeniul agriculturii și industriei alimentare. Vor fi expuse mașini și utilaje agricole, sisteme de creștere și furajare pentru animale, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, servicii de consultanță.                  

EXPO Vin Oltenia (editia I) -  Târg de vinuri și produse  specifice. În cadrul târgului vor expune companii producătoare, importatoare și distribuitoare de vinuri,  precum și de echipamente și tehnologii pentru prelucrare, ambalaje pentru băuturi și produse chimice destinate viniculturii.   Pentru a spori atractivitatea evenimentului, organizatorii pun la dispoziția vizitatorilor oferte speciale, premii și tombole, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică, transport tur-retur gratuit din principalele cartiere ale orașului până la locul de desfășurare a evenimentului. 

INEDIT – Poetul și omul de televiziune Mircea Dinescu lansează cel mai recent volum de poezii în cadrul Targului de Comerț al Olteniei - Colier din bomboane de colivă – un volum de „poeme bio”  În data de 15 octombrie 2017, va fi prezent la Centrul Multifuncțional – Craiova unde va da autografe pe volumul său de versuri.PARTENERI – A&T ONE VISIONS (casa de producție)   

www.targdecomertoltenia.ro    Targul de Comert al Oltenieihttps://www.facebook.com/atvisionro/about/ www.at-vision.ro

Articole recomandate

Produse pe care trebuie sa le iei cu tine in vacanta Produse pe care trebuie sa le iei cu tine in vacanta
Sezonul estival a inceput, iar tu visezi la o vacanta relaxanta la malul marii cu plaje intinse, apa cristalina si nisip fin? Expunerea la temperaturile mari specifice verii poate reprezenta o adevarata agresiune pentru organism. Deshidratarea, imbatranirea prematura a pielii, agravarea problemelor
Biciclete pentru dama: Cum sa faci alegerea potrivita? Biciclete pentru dama: Cum sa faci alegerea potrivita?
Iti aduci aminte cum te-ai simtit prima data cand te-ai urcat pe bicicleta? Vantul iti mangaia parul, iar pedalele incepeau sa mearga din ce in ce mai repede dandu-ti senzatia ca esti de neoprit. Multe dintre noi am pedalat prima data in copilarie, iar gustul libertatii oferit de aceasta
Ia masa cu vecinii tai, ca intr-o familie Ia masa cu vecinii tai, ca intr-o familie
Peste 100 locuitori din Drumul Taberei sunt invitați să găteascăun prânz alături de 2 chefiși să ia masa împreună. Aceasta este prima masă comunitară organizată în noul Food Court al centrului comercial Drumul Tabrelor, o
Cum sa castigi bani daca esti student Cum sa castigi bani daca esti student
Atunci când banii de la părinți nu-ți mai ajung sau pur și simplu ai nevoie de o sumă de bani imediată pentru a plăti restanțele acumulate după sesiune, poți oricând accesa un credit rapid de la una dintre insituțiile financiare
Festival gastronomic in Park Lake Shopping Center Festival gastronomic in Park Lake Shopping Center
ParkLake Shopping Center găzduiește cea de-a treia ediție a Street Food in the Park – un festival gastronomic pe gustul tuturor. Evenimentul va avea loc în ParkLake Garden, ieșirea spre parcul Titan, și va reuni numeroase camionete colorate pline cu zeci de
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda