Skip to article

Joy Club organizeaza super petreceri pentru copii

Joy Club organizeaza super petreceri pentru copii
Foarte aproape de centrul Capitalei, mai precis, pe Strada Vasile Lascar 171, in Sector 2 se iveste dintre cladirile gri, o pata de culoare bine venita - Joy Club. Un nume bine ales pentru un club modern din care se aud mai mereu rasete de copii, muzica de petrecere, dar si unde distractia si bunul gust sunt la ele acasa.

La Joy Club sunt organizate super petreceri pentru super copii ! Petrecerea copilului dvs va fi una reusita pentru ca tematica si atmosfera este adaptata in functie de varsta celor mici. Deci, fie ca sunt aniversati prichindei de 7- 9 ani, copii de 11-12 sau chiar adolescenti de 14-15 ani, acestia se vor distra si vor avea parte de un eveniment memorabil despre care vor vorbi saptamani intregi.

Datorita atmosferei, la majoritatea petrecerilor organizate, parintii nu pot sta deoparte si astfel, febra distractiei cuprinde pe toata lumea.

Totul este foarte bine organizat, iar distractia este la cote maxime pentru ca pe tot parcursul petrecerii exista nu mai putin de 4 persoane care se ocupa de eveniment, atat de copii cat si de parinti, astfel incat sa nu le lipseasca nimic. DJ-ul este foarte apreciat de toata lumea, iar party trainer-ul permanent prezent, are tolba plina de jocuri, concursuri, dansuri si creaza o atmosfera de neuitat.

Nu de putine ori, invitatii vor sa mai ramana sa se mai distreze si astfel distractie se intinde cateva ceasuri bune.

La Joy Club se pune pret pe detalii pentru ca, din experienta, se poate afirma cu incredere ca acestea fac diferenta intre o petrecere si "Super Petrecerea lui".

Aici sunt organizate pentru copii petreceri cu cele mai moderne tematici precum: Frozen, Minions, Mindcraft, Lego, Violetta, Hollywood Stars, Harlem Shake Party etc., si este personalizat creativ fiecare eveniment in parte in functie de preferinte, pentru o experienta unica.

"De multe ori, rezervam urmatoarea petrecere in timpul unei petreceri. Parintii sunt foarte incantati de petrecerea micutului sarbatorit si programeaza o petrecere si pentru copilul lor", ne spune doamna Carmen, detinatoarea Joy Club.

Copiii pot alege intre mai multe tipuri de activitati precum: Karaoke, Biliard, Console de jocuri Wii, Xbox Kinect, Fussball, Air-hockey, ping-pong si multe alte distractii. Petrecerea poate fi personalizata si cu accesorii: baloane cu heliu, pinata, fantana de ciocolata, candy bar, tun confetti, dar si cu momente interactive, gandite special pentru fiecare varsta cum ar fi: Science Show, Street dance, show tobe, animatori, sumo party, magican, bubble show, fotograf si chiar transport cu limuzina a micutilor petrecareti, pentru o sosire triumfala la party.

Dupa atata distractie, cei mici au nevoie si de putina energie. Joy Club stie ce e bun, asa ca pregateste pentru fiecare petrecere un meniu gustos si sanatos, pe placul tuturor.

In ceea ce priveste artistii, "lucram cu cei mai buni din bransa, asadar, apelam des la Magicianul Robert Tudor , finalist la "Romanii au talent 2015", pentru un show inedit de magie, mister, inspiratie si interactivitate sau cu Claudia Stroe, finalista la "Romanii au talent 2014", pentru Bubble Show, moment artistic in care copiii, dar si parintii, se pot juca si crea baloane de marimi si forme diferite" (Doamna Carmen, Joy Club). Pe langa toate acestea, Joy Club are pregatite permanent si alte surprize potrivite pentru fiecare varsta si preferinte.

Bineinteles ca, pentru cei mai mici, nu lipsesc nici personajele magice precum: Batman, Capitanul Jack Sparrow, Spiderman, Tinkerbell, Mickey Mouse si Minnie, clowni, Sofia, Violetta etc. Acestia vor capta cu energia debordanta, atentia copiilor, si din experienta vasta, si a parintilor care nu isi vor dea seama cand trece timpul.

Geometria clubului si dotarile permit atat petreceri si evenimente intime, dar si petreceri cu mai multi participanti (25-30 copii si 20-50 parinti). Joy Club are o suprafata de aproximativ 200 mp, cu o zona de lounge pentru parinti, zona de servit, un bar ultra-modern cu 10 scaune (unde cei mici se simt pentru cateva ore, adulti), o foarte simpatica curte interioara intima si loc destul pentru joaca si dans.

Clubul este rezervat in exclusivitate pentru fiecare petrecere. Din punct de vedere al dotarilor, potrivit doamnei Carmen, "sunt instalate 5 televizoare LCD si un proiector, instalatie de sunet profesionala, instalatie si repertoriu de Karaoke, instalatie de lumini, masina de fum si masina de baloane. Dotarile profesioniste au asigurat desfasurarea in cele mai bune conditii a sutelor de petreceri organizate de peste 7 ani".

Joy Club poate muta distractia si in alta parte! Fie ca vorbim de o petrecere acasa, la gradinita, after school sau la scoala, la firma sau la restaurant, se poate organiza cu placere "petrecerea anului" pentru fiecare copil in parte.

Puteti ajunge extrem de rapid la Joy Club, care este amplasat foarte aproape de centru, pe Strada Vasile Lascar 171, in Sector 2. Acolo, veti putea planifica impreuna cu creativii de la club, cea mai frumoasa petrecere pentru copilul dvs.

Atentie insa la program, de multe ori, daca va decideti sa vedeti clubul, puteti deveni un invitat surpriza la o petrecere. Pentru o programare apelati: (+40) 722 722 790 sau trimiteti un mail la petreceri@enjoyparty.ro. Fiti cu ochii si pe site-ul: http://www.enjoyparty.ro pentru a fi la curent cu ofertele speciale.

Alte articole despre
joy clubpetreceri copii

Articole recomandate

Cele mai norocoase pacanele Cele mai norocoase pacanele
De-a lungul timpului, au circulat întotdeauna zvonuri despre aparate cu sloturi care ar fi mai norocoase decât altele. Însă în esență, în ce constau aparatele de păcănele norocoase? Acestea, de obicei, sunt cele care au un RTP foarte ridicat, astfel
Rutina versus schimbare. Cum gasesti echilibrul perfect Rutina versus schimbare. Cum gasesti echilibrul perfect
Se vorbeste din ce in ce mai mult despre importanta unei rutine, de la cea de ingrijire si infrumusetare, pana la cea care te ajuta sa fii mai productiva la serviciu. Pe de alta parte, alte voci ne indeamna sa iesim din rutina si din zona de confort. Toate aceste mesaje contradictorii pot fi destul
Ingrijirea papusilor se pregateste pentru viata Ingrijirea papusilor se pregateste pentru viata
Păpușile sunt jucăria eternă. Aspectul lor se îmbunătățește constant de-a lungul anilor, dar rolul lor în dezvoltarea copilului rămâne semnificativ. Fiecare jucărie dezvoltă abilitățile micuțului și îl
An Nou, dar provocari vechi - ce cadouri alegi sa dai in 2022? An Nou, dar provocari vechi - ce cadouri alegi sa dai in 2022?
Suntem într-un moment în care ni se reconsolidează modul în care facem alegerile - indiferent că vorbim de strictul necesar sau de modul în care ne petrecem timpul liber. Poate, mai mult ca niciodată, ne dorim să arătăm persoanelor apropiate
Idei de cadouri de Craciun pentru partenerul tau Idei de cadouri de Craciun pentru partenerul tau
Uneori nimic nu este mai complicat decât să alegi cadoul ideal pentru partenerul tău. Bărbaților le plac obiectele utile, masculine, pe care le pot folosi cu un scop bine definit, iar acest lucru poate să facă dintr-o simplă sesiune de cumpărături o