Skip to article

Sporturi extreme cu balonul!

Balonul cu aer cald este un aparat de zbor foarte ingenios, care foloseste principiile de baza ale stiintei. In continuare va vom initia usor in secretele zborului cu balonul.

Istoric

Prima calatorie cu balonul a avut loc pe data de 19 septembrie 1783, cand Pilatre De Rozier, un indragostit de stiinta, a urcat la bordul aerostatului o oaie, o rata si un cocos. Dupa un zbor de 15 minute, pasagerii au avut parte de o aterizare nu tocmai usoara, balonul izbindu-se de pamant.

Insa, dupa doar doua luni, doi frati de origine franceza, Josep si Etienne Montgolfier, au lansat din centrul Parisului un balon cu aer cald, ce a zburat timp de 20 de minute. Un succes! Aparea oficial balonul cu aer cald.

De atunci... zborul cu balonul este folosit in multe scopuri: de la cele comerciale pana la casatorii la inaltime. De divorturi inca nu am auzit, aviz amatorilor!

Cum functioneaza?

Principiul de baza este urmatorul: aerul cald, fiind mai usor, deci avand o masa mult mai mica decat a celui rece, se ridica.

Sporturi extreme cu balonul!

Balonul propriu-zis trebuie sa fie atat de mare, incat sa ridice cosul si greutatea pasagerilor si a echipamentului. De exemplu, in cazul unei greutati de 500 Kg, aveti nevoie de 65.000 de metri cubi de aer cald.

Pentru a mentine aerul cald in interiorul balonului si deci pentru a urca, este nevoie de un "burner" sau, mai pe intelesul tuturor, de un arzator.

Combustibilul folosit este propanul, un gaz care arde foarte usor si care are ca rezultat incalzirea volumului de aer din interiorul balonului si implicit, decolarea.

Pilotul trebuie sa intretina gazul incins, aprinzand succesiv arzatorul la intervale de timp regulate, astfel incat zborul sa fie stabil.

Zborul cu balonul este relativ simplu, daca faceti urmatorii pasi:

Decolarea


Pilotul deschide valvele buteliilor cu propan (valve care vor da drumul gazului in interiorul balonului), dupa care aprinde acest gaz. Principiul se aseamana cu cel al sudurii: cu cat presiunea gazului este mai mare, cu atat flacara va fi mai puternica, iar decolarea mai rapida.

Coborarea

In varful balonului se afla o valva numita "Parachute valve", care are functia de a cobora balonul. Aparatul este prevazut cu o portiune circulara, asemanatoare unei trape, aflata in varf si controlata cu ajutorul unei coarde lungi, ce ajunge pana in cos, astfel incat sa fie la indemana pilotului. Prin actinarea ei, valva se deschide, eliberand aerul cald din interior, fapt care produce descresterea si coborarea balonului.

Sporturi extreme cu balonul!
Cam acestea sunt principiile de baza. Nu sunt foarte complicate! Dar cum reuseste pilotul sa coteasca, sa schimbe directia? Ei bine, tinand cont de faptul ca vantul, in functie de atitudine, bate in diferite directii, pilotul nu trebuie decat sa creasca sau sa scada in atitudine si sa se foloseasca de aceste pale de vant. Totul se face usor, in functie de bataia vantului.

Zborul cu balonul, sport extrem

De ceva vreme zborul cu balonul a devenit un sport, intrecerile de viteza, inaltime si distanta fiind din ce in ce mai frecvente.

Desi sportul extrem a inceput sa ia amploare si in Romania, nu am gasit o companie care sa puna la dispozitie echipamente de zbor.

Oricum, daca aveti vreodata ocazia sa zburati cu balonul, nu o ratati. Si daca ati facut-o deja, asteptam pareri si impresii.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!