Doar câteva zile ne mai despart de Paște, o sărbătoare cu mare însemnătate pentru români. Ca la orice sărbătoare, pe lângă timpul petrecut alături de cei dragi și mese festive, ar trebui să îți îndrepți atenția și spre cadouri. Micile daruri oferite în zi de sărbătoare sunt foarte apreciate și vor fi prețuite mult timp.
În cazul în care nu ai timp să cauți cadourile perfecte pentru cei dragi ție sau dacă nu ai inspirație, îți prezentăm în continuare câteva idei de
cadouri personalizate, pe care le poți comanda de la JESS PRINT. Sperăm să îți placă!
Din categoria cadourilor perfecte pentru oricine, îți prezentăm acest superb
Ceas personalizat cu 13 poze. Poate înfrumuseța casa oricui sau chiar poate reprezenta o superbă decorațiune pentru birou, în cazul în care este posibilă decorarea cu obiecte personale. Îți sugerăm să alegi imaginile astfel încât să creezi o poveste, așezându-le în ordine cronologică. Poți alege imagini doar cu persoana care va primi ceasul, cu familia sau orice alte imagini ți se par potrivite pentru a marca un moment important sau pentru a-i aduce aminte cât de mult înseamnă pentru tine.

Tot din categoria cadourilor utile, care pot fi dăruite oricui, face parte și această
Agenda personalizata cu 6 poze si mesaj. O agendă poate fi folosită drept jurnal, pentru a nota cele mai frumoase gânduri de-a lungul unei perioade sau poate fi utilizată pentru organizarea de zi cu zi. În cazul în care persoana căreia i-o vei dărui va avea un eveniment important în curând, poate folosi agenda pentru acea ocazie (plănuirea unei nunți, examen de absolvire etc) și poți alege imagini care să fie în ton cu evenimentul.

Dacă îți dorești să dăruiești un cadou emoționant și care poate fi folosit drept decorațiune, atunci optează pentru acest
Tablou din lemn personalizat colaj foto 6 poze si mesaj. Trebuie să menționăm că este un printat pe lemn de stejar, atent finisat, astfel că este un cadou calitativ. Se potrivește cu orice stil de amenajare, dând o notă rustică și elegantă incăperii unde va fi amplasat. Este ușor de amplasat și expus, având în vedere că este însoțit de un suport din lemn.

Nu în ultimul rând, îți recomandăm și un
Tocător de bucătărie personalizat „The Grillfather". Cine nu are nevoie de un astfel de obiect pentru a găti sau pentru a expune diverse preparate? Tocătorul poate fi utilizat ca atare, la mărunțirea legumelor, fructelor, brânzeturilor și așa mai departe, poate fi folosit ca suport pentru alcătuirea unui platou cu brânzeturi sau poate fi expus ca decorațiune în bucătărie.

Acestea au fost doar câteva dintre cadourile pe care le poți alege pentru cei dragi de Paște, de la JESS PRINT. Îți recomandăm să analizezi cu atenție toate produsele expuse pe site și să le alegi pe cele care li se potrivesc cel mai bine prietenilor și familiei tale. Așa cum poți observa, toate produsele pot fi personalizate după bunul plac, pentru ca tu să poți oferi cadouri cu însemnătate.
Sursa foto:
https://unsplash.com/photos/ZLTlHeKbh04