Skip to article

In cautarea unui El Dorado al iubirii

Am mers in Vama veche nu ca unul care a auzit de la prietenii de conjunctura ca e ceva cool sau pentru ca asa e moda in zilele astea. Am mers acolo ca unul care mai fusese cu ani in urma si plecase imbatat de aroma cruda a marii, de pacea sufleteasca pe care ti-o da orice loc in care nu te simti ingradit, agresat, torturat de "roadele" civilizatiei moderne. Stiam Vama ca pe un loc in care oamenii erau simpli si fericiti, prietenosi si nonconformisti. Vroiam sa mai traiesc odata savoarea muzicii rock pe o plaja pustie si sa adun iarasi scoici din parul unei fete usor ametite de soare si multele beri de peste zi.

Poate ca lume s-a marit intre timp, poate ca noi am devenit mai lacomi si mai dornici de aventura caci altceva m-a intampinat inca de pe sosea - prea multe masini parcate pe drumul national. Dar mi-am zis cu necredinta celui care gaseste scuze pentru a putea inca spera ca e simbata si poate asa e in weekend Vama Veche. In luciul luminii de amiaza vad acoperisuri noi scaldate in soare, apoi drumul spre plaja, pietruit, unde se amesteca de-a valma oameni si masini intr-o viermuiala fierbinte si prafoasa. Am avut imediat revelatia unui oras din vestul salbatic, cu circiumi si pravalii din lemn, doar ca in locul cailor legati de capastru vad masini argintii din alta era, chircite fara nici un sens pe marginea drumului. Mai departe Vama a inceput sa arate ca o clasica statiune litorala unde bilciul din la "Mosii" lui Caragiale se defasoara in fata mea ca un scurt metraj. Hamsii, colace, Humanitas (cultura n-a murit totusi), margele, melci de mare hidosi, atelier de tatuaje, copii negriciosi fara slip si fara parinti, oameni beti sau hotarati sa ajunga astfel.

Plaja, surpriza, s-a "umanizat" cu umbrele si sezlonguri tip Mamaia de care m-as fi lipsit pentru ca daia am venit acolo, sa simt nisipul fierbinte pe piele. Sute de masini parcate printre corturi amesteca briza cu gazul si imi dau inconfortul binecunoscut al orasului. Cladirile construite in buza plajei urmaresc o arhitectura nefericita, saracacioasa si chiar idioata. Undeva spre sud niste cuburi abia tencuite cu creneluri ca de castel sint complet lipsite de geamuri sau le au bine ascunse sa nu le vada marea. Oare cei care le-au facut n-au vazut desenele copiilor unde casele au ferestre mari spre soare??

Ma invirt in jur sa gasesc un loc sa ma asez, dar mizeria de pe nisip imi aminteste de anii cu porumb si semnite de pe plajele din Eforie si auirea. Sticle de plastic si fecale in apa, si foarte multa lume.. Multa lume care a venit la Vama ca la un templu si il lasa in urma distrus, fara culoare si farmec.

De unde avem inclinatia asta spre kitch? De ce oare amestecam muzica mai multor baruri de pe plaja ca intr-un coctail vomitiv? Putin si-a mai pastrat Vama din farmecul de altadata. Invazia "civilizatiei" turistice si a businesului salbatic cu bani putini i-a agresat intimitatea si sufletul .

Oamenii continua sa isi caute libertatea acolo, acceptand drept pret cainii jigariti si urit mirositori, mincarea proasta si servita cu indolenta dupa ore intregi de asteptare. Dar oare o mai pot gasi sau sunt condamnati sa caute ceva ce nu exista caci aduc cu ei microbul invincibil al lumii noi si strica, vor nu vor, tot ceea ce ating?

Am plecat cu un gust indoielnic, cu imagini contradictorii. Va trebui sa gasim in viitor un nou El Dorado al iubirii caci Vama pare a fi secatuita de tot ce are mai frumos. Asta daca gasim si in noi forta de a renaste ingenuitatea sufletului neincercat si netabacit de agresiunea lumii.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!