Cunoaste-te si promoveaza-te mai bine
Capacitatile naturale si dobandite sunt resursa pe care o pui la dispozitie celor din jur, la job sau in viata privata. Abilitatile raman adesea nefolosite pentru ca nu stii ca le detii, pentru ca nu ai fost incurajata se le descoperi. Pe masura ca trec anii de scoala si acumulezi tot mai multe cunostinte, incununtate ulterior de aptitudinile dobandite prin joburile pe care le ai, constati ca te-ai dezvoltat personal, ca ti-ai imbunatatit anumite puncte si ca ai obtinut mai multa competenta.
Exista trei categorii de aptitudini pe care le poti oferi lumii si este mai usor sa te gandesti la ele ca verbe, substantive si adjective.
Aptitudini ca verbe
Multe dintre aptitudinile de care esti constienta si pe care le utilizezi pot fi exprimate prin verbe. Spre exemplu: a comunica, a persuada, a motiva, a negocia, a calcula, a organiza, a planifica, a te documenta, a sintetiza etc. Acestea sunt aptitudinile transferabile (functionale). Ele mai sunt numite talente sau aptitudini naturale.
Mare parte a acestor puncte tari le poti avea din nastere. Sunt persoane care "stiu" din nastere cum sa negocieze; dar daca nu ai un astfel de talent innascut, poti obtine o astfel de abilitate, pe masura ce te dezvolti. Deci, parte dintre aceste aptitudini poate fi insusita.
Ai putea pierde cu greu aceste aptitudini. Ele sunt numite transferabile pentru ca pot fi utilizate indiferent de tipul de job pe care il alegi in anumite perioade din cariera ta si de sectorul de activitate.
Aptitudinile pe care le exprimi prin verbe se refera fie la informatii, fie la obiecte, fie la oameni. Indiferent de talentele pe care le detii, esti buna la cel putin una dintre cele trei categorii enumerate mai sus, asa ca trebuie sa fii constienta de competentele tale si sa le pui in valoare.
Aptitudini ca substantive
Totodata, de-a lungul timpului iti poti descoperi abilitati care pot fi concretizate in substantive, precum: engleza, computerele, antichitatile, moda, florile, word-ul, muzica, piata de marfuri etc. Acestea sunt cunostintele acumulate pana acum, subiecte despre care stii cat mai multe, te pasioneaza si te ajuta la job.
Aptitudinile dobandite prin invatare, stocate in creier, constituie "expertiza" ta. Le-ai invatat, formal sau informal, la scoala, din experienta de viata, din carti, de la un mentor etc. Nu conteaza sursa, ci faptul ca le detii. Intrebarea este: ce aptitudine iti place sa o folosesti in mod deosebit?
Aptitudini ca adjective
A treia categorie de abilitati poate fi sintetizata prin adjective sau adverbe. Iata cateva exemple: adaptabila, creativa, flexibila, metodica, punctuala, responsabila, amabila, sociabila etc. Toate acestea tin de personalitatea ta, de felul in care "te gestionezi". Stilul in care vei folosi la job aptitudinile transferabile va fi adaptat cu privire la propria personalitate.
Vorbesti despre propriile aptitudini in conversatia de zi cu zi, ca si cum ar pluti in aer: "Sunt creativa, sunt perfectionista, sunt foarte atenta la detalii etc." Insa toate aceste trasaturi, exprimate prin adjective, sunt mereu corelate cu aptitudinile transferabile.
Este important sa fii constienta de aptitudinile tale, sa combini toate cele trei categorii intr-o forma pe care sa o prezinti lumii. Expertiza si aptitudinile transferabile, alaturi de personalitatea ta converg intr-o imagine unica - invata sa o promovezi!
Autor: Oana Voinea, Redactor Specialist Resurse Umane
Alte articole despre