Negocierea pachetului salarial
history_edu ele.ro calendar_month 12 Ian 2012, 09:11
Ai fost chemata la interviu , ai reusit sa il impresionezi pe angajator cu tot ceea ce stii, cu entuziasmul si rezultatele obtinute in urma testelor si ai ajuns, intr-un final, la negocierea salariului.
Desi la prima vedere lucrurile par simple, este bine sa stii ca in realitate situatie este putin mai complicata.
In acest sens trebuie sa acorzi atentie unor detalii importante si sa te gandetsi foarte bine la lucrurile pe care vrei sa le spui.
Incepe cu un `research`
Inainte de negociere ar fi bine sa faci un research astfel incat sa afli cam care sunt salariile oferite pentru poostul pe care urmeaza sa fii angajata in compania respectiva. In acest fel vei reusi sa ai o idee vaga despre suma de la care ar trebui sa pornesti negocierea.
Chiar daca media salariala in companie este sub asteptarile tale, iti poti incerca norocul cerand o suma mai mare. Nu uita insa sa iti stabileste inca de la inceput o suma clara sub care sa nu accespti sub nicio forma. Daca vei accepta ce iti propun ei (un salariu mic cel mai probabil) le vei da impresia ca esti dispusa la compromisuri si vor incerca astfel sa profite de acest lucru.
Nu deschide tu subiectul
Atunci cand esti la interviu, angajatorul este acela care trebuie sa deschida subiectul legat de remuneratie. Evita sa incepi tu discutia, chiar daca esti tentata sa faci acest lucru. Altfel risti sa lasi impresia de persoana care este interesata doar de beneficiile materiale.
Intelege nivelul la care te afli
Daca urmeaza sa te angajezi pe o pozitie de conducere trebuie sa fii convinsa ca meriti un salariu mare. Un prim argument in acest sens este ca ai de luat decizii importante pe care trebuie sa le analizezi cu atentie si ca vei fi trasa la raspundere pentru orice lucru rau sau greseala. Mai mult decat atat, vei avea de lucrat cu subordonati care nu vor dori intotdeauna sa faca ce doreste compania si va trebui sa gasesti tot felul de variante sa impaci ambele parti.
In functie de nivelul la care te vei afla in companie iti vei permite sa ceri un salariu mai mare, oferind si argumentele pertinente.
Fii rezonabila
Nu cere mai mult decat ti se poate oferi sau mai mult decat este corect. Oricat de buna ai fi in domeniul tau niciun angajator nu iti va da mai mult decat se ofera in mod normal in cazul unui asemenea job, asadar evita sa ceri sume exagerat de mari chiar si pentru domeniul tau.
Afla mai multe despre maririle de salariu ulterioare
In cazul in care nu esti extrem de multumita de salariul pe care ti-l ofera angajatorul la inceput, cere-i detalii despre urmatoarea marire a sumei de bani. Daca aceasta va avea loc in urmatoarele 3 - 6 luni poti accepta jobul fara probleme.
Sfat! Ii poti spune angajatorului ca mai ai si alte oferte si ca urmeaza sa te gandesti la ofera lui, astfel incat sa ii fortezi putin mana si sa mai creasca suma oferita initial. Totusi, daca iti place jobul respectiv foarte mult si iti doresti cu adevarat sa lucrezi in compania respectiva (mai ales daca exista si alte perspective) ar fi bine sa accepti o suma care poate creste considerabil intr-un timp foarte scurt.
Autor: Corina Petrea
Alte articole despre