Pregateste-te de vara. Job-ul tau de sezon

Pregateste-te de vara. Job-ul tau de sezon
  calendar_month        
Vine vara, vin concediile, vacantele si perioadele in care studentii sau proaspeti absolventi incep sa isi caute un loc de munca.

Majoritatea studentilor isi cauta un job in perioada de vara pentru ca au mai mult timp liber la dispozitie, pentru ca vor sa invete, pentru ca vor sa experimenteze ceea ce si-ar dori sa faca pe viitor sau vor sa aiba bani pentru o saptamana la mare sau pentru un abonament la piscina. Se intampla insa, ca de cele mai multe ori, acest simplui job de vara sa se transforme in cariera ta.

Fie ca esti in cautarea unui job part-time, full-time, a unei colaborari sau a unui internship, noi iti vom da cateva sfaturi pentru un inceput de cariera. Iata care sunt ele:

Afla ce iti place sa faci
Probabil ca iti vei dori sa lucrezi intr-un domeniu in care studiezi. Acest lucru ti-ar fi mai usor pentru ca deja ai deprins anumite cunostinte din timpul cursurilor sau seminariilor. Nu ti-ar placea sa inlocuiesti practica de la facultate cu un job adevarat?

Sau ti-ai dori sa imcerci ceva nou? Ti-ar placea sa experimentezi o arie de activitate noua? Afla atunci daca aptitudinile si calitatile tale se potrivesc cu cererile din acest domeniu. Analizeaza ofertele de pe piata si gandeste-te daca acest nou tip de activitate te-ar ajuta pe tine si daca ti s-ar potrivi.

Acest lucru te va ajuta sa explorezi mai mult aria ta de dezvoltare. Sa nu iti fie frica sa explorezi necunoscutul pentru ca inca esti in perioada de formare si majoritatea internishipurilor vizeaza tocmai acest lucru: sa te ajute pe tine sa descoperi ceea ce iti place sa faci.

Pune la punct un CV
De unde poate sa stie oare mai bine viitorul tau angajator sau supraveghetor ce calitati ai tu si ce experienta ai? Din CV, nu? CV-ul reprezinta cartea ta de vizita, este oglinda ta, este cea mai buna recomandare pe care o poti avea.

Ce e de facut atunci? Trebuie sa il completezi cu multa atentie, sa te concentrezi asupra continutului dar si asupra aspectului lui. Ai grija sa nu depaseasca 2 pagini, alege un font clasic, nu ceva indescifrabil, numeste documentul cu numele tau si prenumele tau - CV, si adauga-ti o poza prezentabila.

Trecand la continutul documentului, incearca sa pui in evidenta cunostintele tale, abilitatile tale, experienta adunata de-a lungul activitatilor extra-scolare si scolare, iar daca nu ai experienta in domeniul laboral, subliniaza dorinta ta arzatoare de a invata si capacitatea ta de a te adapta unui mediu nou de munca. Stagiile de voluntariat sau cursurile deschise la care ai participat pot fi dovada implicarii tale.

Scrisoarea de intentie
Daca CV-ul nu te va ajuta foarte mult, atunci scrisoarea de intentie cu siguranta ca va face toata treaba in favoarea ta. Scrisoarea de intentie reprezinta cea mai buna posibilitatea de a face o buna impresie angajatorului tau.

Prin aceasta modalitate de abordare tu iti vei putea dezvalui interesele, aptitudinile, lucruri care in general te vor avantaja in fata celorlalti candidati.

Ar trebui sa mentionezi de ce iti doresti tu sa lucrezi in acest domeniu, pentru acea firma, cu ce ai putea tu sa ajuti la progresul ei, care este motivatia ta in aceasta firma si nu in alta.

Tine minte ca aceasta scrisoare de intentie este construita numai in avantajul tau. Ea trebuie sa raspunda anticipat la unele din intrebarile angajatorului si trebuie sa te faca pe tine sa pari mai bun decat ceilalti.



Research
Niciodata nu vor veni oameni la tine sa te traga de maneca daca vrei un job, exceptia fiind doar atunci cand vei fi cunoscut ca specialist intr-un domeniu si vei fi recunoscut. Dar pana atunci este de datoria ta si in beneficiul tau sa incepi sa cauti stagii de munca, job-uri full sau part-time.

Cauta firme sau companii care sa actioneze in domeniul tau de interes si care sa aiba locuri libere. Cel mai bine este sa contactezi departamentul lor de HR si sa ceri detalii legat de angajari de personal, domeniile in care se fac angajarile si conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti. Dupa ce aflii tot ce trebuie, trimite-ti CV-ul.

O alta modalitate de a intra in contact cu ofertele bune de job sunt prietenii tai. Spune-le care iti sunt planurile iar ei poate vor iti vor usura drumul catre noul job. Daca vrei sa lucrezi intr-o firma de PR si prietena prietenei tale lucreaza in domeniu, atunci roaga-o sa te ajute. De ce nu? Profita de orice ocazie.

Mult succes in cariera!

Recomandari