Ce inseamna sa ai afacerea ta

Ce inseamna sa ai afacerea ta
  calendar_month        
Chiar daca a venit vara si oamenii au "lasat-o mai moale", unii dintre noi mai lucreaza. In articolul din saptamana acesta va invit sa aflam parearea unui antreprenor, care a pornit "de jos", ocupand mai intai pozitia de angajat si dupa aceea hotarand sa inceapa propria afacere.

Chiar daca nu a fost usor si a intampinat greutati de-a lungul timpului, acum satisfactiile profesionale au facut-o sa uite de acele timpuri nu foarte indepartate.

Am discutat cu doamna MIHAELA TELEMAN, Director General al companiei COGNIS EXPERT AUDIT, companie care se ocupa de contabilitate, audit dar si consultanta, avand in prezent clienti din diferite domenii de activitate.

Cum v-ati hotarit sa deveniti antreprenor?
Am decis sa testez calea antreprenoriatului atunci cand am simtit ca pot mai mult si vreau mai mult. Acum, la apropape doi ani, cred ca a mai fost ceva de care nu imi dadeam seama dar care m-a ajutat sa reusesc: temperamentul.

Cum ati reusit sa obtineti resursele financiare necesare pentru inceperea acestei afaceri? De citi bani ati avut nevoie?
Am inceput primele investitii din economiile proprii si am continuat pana la pragul de autofinantare tot din economii. Pentru start aproximativ 5.000 eur, urmand o perioada de autofinantare in care profitabilitatea a fost scazuta.

A fost greu gasiti primii clienti? Cum ati reusit sa ii faceti sa va aleaga pe dumneavoastra ?
Nu a fost greu, pentru ca primii clienti ii aveam cand am luat decizia de a infiinta o companie. Interesant a fost cum i-am dobandit pe urmatorii: prin satisfactia ridicata a clientilor initiali, care au recomandat calitatea serviciilor companiei Cognis Expert Audit si altor antreprenori.

Dupa cit timp ati angajat personal si cit?
La foarte scurt timp de la infiintare (trei luni) am angajat prima persoana si dupa alte trei luni echipa s-a marit la 4 angajati.

Ce probleme ati intimpinat la inceput?
Birocratie, lipsa de informatie structurata pentru antreprenori, lipsa solutiilor de finantare pentru microintreprinderi.

Ce greseli nu ati mai face daca ar fi sa o luati de la inceput?
As investi mult mai multe resurse (de timp, financiare) in gasirea de angajati competenti.

Chiar daca dumneavoastra sunteti "sefa" cat timp va consuma acesta afacere?
In primul an aproape tot timpul, inclusiv pe cel liber. In urmatorul an un program de 9-12 ore pe zi, iar in urmatoarea perioada un program normal de lucru cu weekend-uri si concedii dedicate altor preocupari, din afara sferei antreprenoriatului.

Cum vi s-a schimbat viata dupa hotararea de a deveni antreprenor?
S-a aglomerat, s-a diversificat, mi-a permis revizuirea obiectivelor stabilite cu ceva timp in urma si nu in ultimul rand mi-a deschis multe oportunitati de dezvoltare personala.

Care sunt avantajele si dezavantajele de a avea propria afacere, de a fi antreprenor?
Avantaje: libertate financiara si de actiune, poti inova, poti provoca schimbari in companie si chiar in societate, rezultatele sunt proportionale cu investitia (de diverse resurse: timp, bani, oameni, logistica), poti oferi un loc de munca mai multor persoane, solicitari intelectuale complexe ceea ce determina evolutie.

Dezavantaje: multe si diversificate responsabilitati, scadentele la costurile fixe trebuiesc respectate indiferent de incasari, depind oameni, poate chiar familii de tine, timpul liber se reduce daca nu aplici o strategie eficienta.



Ce va propuneti in continuare de la nivelul la care a ajuns afacerea dumneavoastra?
Sa diversific pachetul de servicii oferit de Cognis Expert Audit si sa maresc portfoliul de clienti.

Un sfat pentru cineva care vrea sa incepa o afacere.
Sa porneasca la drum cu un plan de afaceri realist documentat si cat mai detaliat, sa obtina o finantare pentru start astfel incat sa nu afecteze sursele de finantare ale familiei, sa fie optimista/optimist si sa isi lase mintea libera sa creeze lucruri noi si frumoase.

Recomandari