Comunicarea non-verbala - elemente de baza

Comunicarea non-verbala - elemente de baza
  calendar_month        
Cred ca deja vi s-a intamplat cel putin o data in viata sa realizati ca nu este important ceea ce spuneti, ci modul in care spuneti ceea ce spuneti. De aceea, unii oameni pot fi mai convingatori decat altii, chiar daca pronunta aceleasi cuvinte.

Cercetarile in domeniul comunicarii arata ca in domeniul comunicarii interumane, 55% din totalitatea mesajului pe care il comunicam este trasmis prin limbajul trupului - elementul non-verbal (gesturi si atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul si volumul vocii) si doar un procent de 7% este transmis prin intermediul cuvintelor (elementul verbal propriu-zis).

Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie mi se pare oarecum infiorator. Este ca si cum gandurile si sentimentele mele imi sunt efectiv inscrise pe frunte, imprimate in gesturi si atitudine, sustinute de pozitia corporala si eu nu pot face absolut nimic in legatura cu asta. Ei bine, se pare ca nu avem totusi de ce sa ne speriem atat de tare. Vestea buna este ca putem folosi aceste lucruri in favoarea noastra. Pe de-o parte, ne putem controla mai bine limbajul trupului si tonul pentru a exprima exact ceea ce dorim sa exprimam si pe de alta parte, acordand mai multa atentie limbajului corporal al celorlalti si incercand sa-l descifram, vom putea sa ii cunoastem mai bine pe acestia din urma si vom putea comunica mai eficient.

Inainte insa de a trece la fapte trebuie sa stabilim cateva reguli legate de descifrarea comportamentului non-verbal si paraverbal al unei persoane.

Trebuie sa consideram situatia respectiva de comunicare per ansamblu. Un om isi poate tine mainile incrucisate la piept nu doar ca sa se apere instinctiv in fata interlocutorului ci si pentru a se apara de frig. In plus, mana dusa la ochi poate insemna si ca te mananca ochiul, nu doar ca esti pe cale sa spui o minciuna gogonata.
Nu trebuie sa consideri ca limbajul trupului nu poate fi controlat. El poate fi controlat, modificat si apoi poate chiar sa modifice si starea de spirit si incet-incet personalitatea persoanei respective.


Postura Spatele drept si capul sus, precum si pozitia trasa in spate a umerilor va sugera interlocutorului incredere in sine si hotarare.
Pozitia corpului aplecata in fata cu masura poate face minuni la un interviu de job, la un curs sau la o sedinta, sugerandu-i interlocutorului ca esti interesat de ceea ce are acesta de spus.
Pozitia corpului lasata pe spate, sprijinita de spatarul scaunului poate sugera, din contra, dezinteres, atitudine refractara fata de ceea ce are de spus interlocutorul.
Pozitia corpului cu bazinul putin impins inainte si cu mainile in buzunar, eventual cu degetele mari in exteriorul pantalonilor va insemna incredere in sine.
Pozitia ridicata cu mainile pe masa si cu corpul aplecat inainte va insemna o atitudine autoritate, dorinta de a se impune.
Pozitia lasata pe spate cu mainile impreunate la ceafa sugereaza o atitudine de superioritate.
Pozitia mainilor Mainile ascunse in buzunare sau oricum altundeva decat la vedere poate sugera interlocutorului ca ai ceva de ascuns.
Mainile apropiate cu degetele mari unul sprijinit de celalalt pot sugera incredere in sine, sau in anumite contexte chiar aroganta.
Mana dusa la fata, sprijinind barbia sau falca este un semn de plictiseala sau de neascultare a interlocutorului.
Mainile incrucisate la piept sugereaza o atitudine inchisa, neincrezatoare sau o persoana care se apara.
Mainile sprijinite una pe alta, eventual jucandu-se necontrolat sugereaza o stare de nervozitate.
Gesturi Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas si de a lua unul dintre bratele ochelarilor si a-l duce in dreptul gurii sugereaza interes si chiar dorinta de a spune ceva.
Gestul de a duce o mana sau un deget la ceafa poate insemna ca cel care face gestul a fost pus intr-o incurcatura.
Mana dusa in dreptul fetei sau al ochilor poate insemna ca cel care face gestul incearca sa ascunda ceva.



Urmareste galeria de mai jos pentru a vedea exemplificarile:


Toate aceste elemente de comunicare non-verbala au fost prezentate in cadrul cursului de "Manipulare comportamentala", organizat de Smartico Pro pentru castigatoarele concursului Ele.ro "Cat de apreciate sunt femeile".

77907.jpg


Superioritate
Pozitia lasata pe spate cu mainile impreunate la ceafa sugereaza o atitudine de superioritate.



53704.jpg


Pozitia corpului relaxata
Pozitia corpului lasata pe spate, sprijinita de spatarul scaunului poate sugera, din contra, dezinteres, atitudine refractara fata de ceea ce are de spus interlocutorul.



77898.jpg


Dorinta de a se afirma
Pozitia ridicata cu mainile pe masa si cu corpul aplecat inainte va insemna o atitudine autoritate, dorinta de a se impune.



77900.jpg


Pozitia corpului aplecata
Pozitia corpului aplecata in fata cu masura poate face minuni la un interviu de job, la un curs sau la o sedinta, sugerandu-i interlocutorului ca esti interesat de ceea ce are acesta de spus.



77902.jpg


Mainile impreunate
Mainile apropiate cu degetele mari unul sprijinit de celalalt pot sugera incredere in sine, sau in anumite contexte chiar aroganta.



77906.jpg


Stare de plictiseala
Mana dusa la fata, sprijinind barbia sau falca este un semn de plictiseala sau de neascultare a interlocutorului.



77903.jpg


Mainile incrucisate
Mainile incrucisate la piept sugereaza o atitudine inchisa, neincrezatoare sau o persoana care se apara.



77905.jpg

Stare de nervozitate
Mainile sprijinite una pe alta, eventual jucandu-se necontrolat sugereaza o stare de nervozitate.



77904.jpg


Dorinta de a spune ceva
Gestul reflex de a scoate ochelarii de pe nas si de a lua unul dintre bratele ochelarilor si a-l duce in dreptul gurii sugereaza interes si chiar dorinta de a spune ceva.



77901.jpg


Incurcatura
Gestul de a duce o mana sau un deget la ceafa poate insemna ca cel care face gestul a fost pus intr-o incurcatura.



77899.jpg


Mana la fata
Mana dusa in dreptul fetei sau al ochilor poate insemna ca cel care face gestul incearca sa ascunda ceva.

Recomandari