Reclama, sufletul comertului
history_edu ele.ro calendar_month 30 Mai 2007, 13:31
Ce inseamna de fapt reclama? Reclama este o modalitate de a face ca informatiile despre tine, producatorul sau distribuitorul unui produs, sa ajunga la potentialul cumparator. Acesta afla ceva despre un produs, afla mai intai ca exista, afla ce face acel produs, la ce foloseste, ce calitati are, prin informare. Si apoi, prin reclama, afla cine il fabrica si il vinde, de unde poate fi cumparat si la ce pret.
Daca sunt produse cunoscute, atunci trebuie sa faci ceva nou, sa aduci o imbunatatire, sa adaptezi produsul la ceea ce se cauta: culoare, linie estetica, gust, forma, ambalare, prezentare. Este absolut necesar sa faci ceva prin care sa atragi noi cumparatori si mai ales sa mediatizezi acest lucru.
O alta tehnica de vanzare este ca la un produs targetat pe o anumita categorie de varsta sa castigi de partea ta, a vanzatorului, si alte categorii. De exeplu, daca ai produse pentru copii, de ce nu te-ai adresa si mamicilor, care insotesc copilul la cumparaturi? Sau daca vinzi accesorii pentru femei, poti vinde si accesorii pentru animalul de companie care sa se asorteze cu cele ale stapanei.
Cunoastem faptul ca starurile, fie ele din lumea muzicii sau lumea filmului, isi folosesc numele, devenit deja brand, pentrua promova diverse marci parfumuri sau alte produse stylish.
Sa nu uitam de caracteristicele psihologiei umane: oamenii se bucura cand primesc ceva. Asa ca, de ce sa nu-i bucuram pe clienti? Aceasta este filozofia care sta la baza promotiilor, a reducerilor, a surprizelor din pachete si a bonusurilor de tot felul. Nu conteaza neaparat valoarea, ci faptul ca cineva iti da ceva gratis, ca ai un beneficiu.
Vine intrebarea legitima: cum imi fac reclama? Exista firme specializate la care poti apela pentru promovarea produsului tau. Ele incep prin a-ti da un nume commercial produsului, a-ti face un logo, un design special care sa fie asociat marcii. Imaginea brandului depinde de profesionalismul, flerul si mai ales de bugetul disponibil.
Promovarea
Dupa ce ai ai produsul, si stii cum il cheama, ai imaginea lui, incepe partea de promovare. Promovarea produsului, indifferent daca este un obiect sau un serviciu, o poti face vizual, audio, prin sampling, prin participarea la expozitii, targuri, etc. totul depinde de bugetul pe acre il ai la dispozitie.
Poti sa faci fluturasi, pliante, brosuri, postere, afise, bannere, stegulete, tricouri, jucarii, obiecte promotionale personalizate cu produsul dorit. De asemenea, daca dispui de foarte multi bani, poti face un spot publicitar care sa fie difuzat la televizor, precum si un filmulet pentru difuzarea pe internet.
Nici mijloacele audio nu trebuie ignorate. Radioul, ascultat in masina, la serviciu, sau acasa, face ca mesajul tau sa ajunga la foarte multi potentiali clienti. Spotul audio este bine sa aiba o linie melodica proprie, simpla, care sa poata fi retinuta usor pentru a se identifica la un moment dat cu produsul.
Care este diferenta intre reclama si informare?
Ce inseamna informarea? Informatia se refera la un produs, la un serviciu, in general, fara a-i da nume de producator, furnizor, vanzator.
Reclama duce cumparatorul la furnizor, nu informarea!
De informarea populatiei se ocupa "stiristii", cum zicea cineava. Adica reporterii, care sunt tot timpul la dispozitia populatiei, in dorinta de a-i informa, cu bune si cu rele. Dar meseria lor presupune impartialitate si obiectivitate. Ei prezinta un produs, un fenomen, anvergura lui, impactul lui asupra publicului. Interesul reporterului este sa vina in ajutorul omului de rand, sa il informeze, sa il previna daca este cazul. Reporterii lucreaza in slujba cetateanului, nu pentru comercianti.
Pentru o promovare eficienta este nevoie de multi bani, insa nu poti sa castigi, pana nu investesti.
Antoaneta Istrate este specialist la ele.ro
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro
Ajungi blog-er la 50 de ani?
- person
"daca am stii sa facem un singur lucru bine, nu am mai fii romani"