Cum sa te porti cu un sef care nu te place

Cum sa te porti cu un sef care nu te place
  calendar_month        
Orice angajat isi doreste sa intre in gratiile sefului, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil. Fie ca seful nu te place din motive personale doar pe tine, fie ca are aceeasi atitudine fata de toti colegii tai, te afli intr-o situatie destul de neplacuta. Desi poti urma o serie de sfaturi pentru a schimba atitudinea sefului tau sau pur si simplu vrei sa il faci sa il faci pe sef sa te placa, asteapta-te la un drum destul de dificil.

Nu uita insa, oricat de mult iti doresti sa schimbi parerea superiorului este de evitat sa cazi in extrema cealalta si sa devii lingusitoare. Risti sa devii si mai antipatica pentru managerul respectiv. Iata ce ai de facut.

Incearca sa intelegi de unde provine aceasta atitudine

I-ai facut ceva sefului? Nu iti rezolvi taskurile in timp util? Intarzii adesea sau obisnuiesti sa pleci prea devreme? Incearca sa repari greselile pe care le faci la birou si poate in acest fel se va imbunatati si relatia cu superiorul.

Daca nu iti dai seama care este greseala pe care o faci, poti cere sefului o intalnire in care sa il rogi sa iti dea cateva sugestii de imbunatatire sau sa iti faca o mica evaluare. Daca te intreaba de scopul acestui pas, mentioneaza-i ca vrei sa devii mai buna si sa ai rezultate mult mai benefice.

Pastreaza-ti calmul

In momentul in care angajatii stiu ca seful nu ii simpatizeaza au tendinta sa aiba diverse reactii emotionale. Incearca sa arati ca te deranjeaza anumite lucruri si ia situatia exact asa cum este: o relatie sef - angajat si nu una de prietenie. Aminteste-ti mereu ca scopul sefului este sa aduca profit companiei si ca il intereseaza prea putin de relatiile cu angajatii sau de nevoile personale si emotionale ale acestora.

Demonstreaza-i sefului ca esti o persoana capabila sa se controleze chiar si in cele mai delicate situatii. Dovedindu-i acestui lucru ar putea chiar sa inceapa sa te simpatizeze intr-o mica masura.

Evita discutiile cu caracter personal

Un sef care nu te place poate folosi tot ce ii spui impotriva ta, asadar evita sa dai nastere unor situatii pe care le poti evita. Chiar daca el este cel care initiaza discutia sau pare ca incearca sa afle mai multe despre viata ta personala, sustrage-te subtil de la subiect si du discutia intr-o alta directie. O alta varianta este sa te arati foarte ocupata si sa ii lasi de inteles ca preferi sa muncesti atunci cand esti la birou. Astfel, ii vei dovedi ca esti un angajat model.

Arata-i sefului ca apreciezi tot ce face

Chiar daca nu face foarte multe lucruri si imparte taskurile lui altor persoane, deschide uneori subiectul si vorbeste despre directia buna in care merge compania datorita deciziilor si strategiilor lui. Orice manager se bucura sa vada ca subordonatii sai il apreciaza.

Arata-i ca esti un angajat multi tasking

Chiar daca seful nu te place, in mod cert te va aprecia in calitate de angajat care poate face mai multe lucruri in acelasi timp. Demonstreaza-i ca esti o persoana valoroasa si ca in realitate tot ce conteaza sunt abilitatile tale si ca nu are de ce sa nu te placa.

Autor: Ana-Maria Dragota

Recomandari