Decoreaza-ti casa in stil marin!

history_edu ele.ro calendar_month 27 Iun 2011, 08:47
Daca iti place tematica marina, o poti adopta pentru decorul interior al locuintei tale.
Ai nevoie de cateva accesorii pentru a da casei tale acel aer de vacanta si relaxare, in tonuri marine de alb si albastru.
Vopseste peretii
Vopseste peretii in alb complet sau in alb si o alta culoare, precum albastru sau verde marin. De asemenea, poti folosi un albastru pal, care sa aminteasca de cer si de undele stravezii ale marii. Este important ca peretii sa fie in general deschisi la culoare si sa dea senzatia de spatiu, de deschidere.
Alege o podea potrivita
Podeaua ar trebui sa fie rustica, facuta din lemn sau care sa semene cu lemnul. Culorile neutre si nuantele nisipoase sunt alegeri potrivite pentru o tema marina.
Opteaza pentru mobila potrivita
Mobilierul pentru o locuinta decorata intr-un stil marin ar trebui sa fie unul usor, care poate fi deplasat fara mult efort, facut din materiale naturale, precum bambusul sau alte tipuri de lemn. De asemenea, se potrivesc piesele din fier forjat, care dau senzatia de exterior. Foloseste un mobilier in tonuri deschise, de galbem, crem, alb sau puncteaza o anumita zona cu o piesa de mobilier albastra pe un fundal alb.
Foloseste accesoriile potrivite
Pentru a completa aspectul relaxat al locuintei tale, opteaza pentru cateva accesorii simple si de efect. Aspectul camerei nu trebuie sa fie unul incarcat, ci sa ramana aerisit. Poti folosi diverse decoratiuni care trimit cu gandul la plaja, mare, vapoare si tot ce este legat de acest univers. In cazul in care optezi pentru lumanari, acestea ar trebui sa fie in culori simple, neutre.
Poti sa faci propriile decoratiuni din vaze de sticla transparenta, in care sa pui nisip si scoici. Spala bine scoicile si aranjeaza nisipul, astfel incat compozitia sa nu arate dezordonat. Perne in stil marinaresc, cateva tablouri de inspiratie marina sau clopotei de vant sunt diverse variante pe care le poti folosi in decor.
Autor: Maria Ionescu
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





viata....
- person
"viata este un trandafir..fiecare petala este o iluzie....si fiecare spin este o realitate"