Ingrijirea corecta a portocalului de apartament

Ingrijirea corecta a portocalului de apartament
  calendar_month        
Portocalul este un arbore care se planteaza destul de usor, creste foarte rapid si iti decoreaza locuinta intr-un mod spectaculos. Fructele portocalului crescut in apartament nu sunt neaparat comestibile, dar sunt accesorii care ofera casei tale un aer exotic si foarte proaspat.

Daca vrei sa te bucuri de aspectul si aroma unui portocal chiar la tine acasa, invata care sunt pasii pe care trebuie sa urmezi pentru ingrijirea unui astfel de arbore.

Plantarea portocalului

Daca vrei ca portocalul sa fie creatie proprie inca de la inceput, ai nevoie doar de cateva seminte de la o portocala, de un pamant usor nisipos, un ghiveci si putina apa.

Scoate semintele din fruct, spala-le bine cu apa la temperatura camerei si lasa-le in apa timp de 5 - 6 ore. Intre timp formeaza pamantul din doua parti turba si o parte nisip. Dupa ce semintele au stat suficient in apa, nu iti mai ramane decat sa plantezi semintele la o adancime de aproximativ un centimetru si sa uzi apoi solul cu un pahar cu apa. Scapa de excesul de apa care se strange in farfuriuta ghiveciului.

Dupa ce te asiguri ca toata apa s-a scurs bine din ghiveci, acopera ghiveciul cu o folie alimentara de plastic timp de 24 de ore pentru a grabi germinarea, insa perforeaza punga in cel putin 3 locuri, cu ajutorul unei scobitori pentru a asigura oxigenul necesar semintei.

Aseaza ghiveciul intr-un loc luminos, eventual la ferestra si uda solul cu putina apa (o poti face zilnic, cu ajutorul unui pulverizator), mai ales in prima saptamana. Rareste apoi udarile pana la doua pe saptamana.

Ingrijirea portocalului de apartament

Dupa aparitia primei frunze, trebuie sa asezi ghiveciul intr-un loc protejat de curent, astfel incat planta sa nu aiba de suferit. Cand trunchiul portocalului atinge grosimea unui creion, poti face altoirea. In cazul in care nu te pricepi la altoire, nu iti ramane decat sa apelezi la ajutorul unui profesionist.

51276.jpg



Mergi cu portocalul la o sera de flori, la o gradina botanica sau chiar la un specialisti din cadrul magazinelor de specialitate. In schimbul unei sume de bani, acesta iti va altoi portocalul in numai cateva minute. Doar asa copacul va putea produce fructe, insa abia dupa primii trei ani.

Pentru a stimula dezvoltarea portocalului este recomandat sa asezi planta la lumina, sa o uzi periodic si sa ii aplici produse de fertilizare. In comert poti gasi prafuri, betisoare sau solutii lichide pentru a stimula dezvoltarea portocalului. Insa trebuie sa ai grija - o cantitate prea mare de fertilizator poate duce la arderea radacinilor portocalului. Este indicat sa utilizezi produsul conform instructiunilor de pe ambalaj si doar o data la cateva saptamani.

Atentie! Uneori portocalul (citricele in general) crescut in apartament poate fi atacat de acarieni si paduchi de frunza. In acest caz este indicat sa tratezi portocalul cu un insecticid special pentru citrice. De preferat este sa ceri ajutorul unui specialist care sa identifice cu exactitate problema si care sa iti recomande un produs potrivit.

Autor: Ana-Maria Dragota

Recomandari

Newsletter Ele.ro

B`estival
  • person

    "traim in romania si asta ne mananca ficatii!"

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right