Curatarea si intretinerea obiectelor din argint

Curatarea si intretinerea obiectelor din argint
  calendar_month        
Tacamurile, bijuteriile, paharele, farfuriile si alte obiecte de argint pe care le ai in casa de foarte multi ani, si-au pierdut cu siguranta din stralucire. Pentru a le mentine aspectul impecabil, nu este necesar sa investesti sume mari de bani in tot felul de solutii speciale. Este de ajuns sa cureti periodic obiectele respective cu produse pe care le ai deja in casa.

Creta si alcool medicinal


O singura bucata de creta, in amestec cu o lingura de spirt este suficienta pentru a mentine obiectele din argint ca noi.

Dupa ce amesteci cele doua ingrediente, nu trebuie decat sa masezi pasta rezultata pe toata suprafata metalului, iar apoi sa clatesti cu apa rece din belsug. La final lustruieste obiectul din argint cu o carpa din bumbac.

Pasta alba de dinti

Cu ajutorul unei periute vechi de dinti si a unei cantitati considerabile de pasta de dinti curata intreaga suprafata a obiectului. Pentru rezultate vizibile este recomandat sa cureti insistent fiecare portiune in parte. La final clateste obiectul sub jetul de apa rece si eventual repeta pasul, insistand in special in colturile ascunse, acolo unde se depune cel mai des mizeria.

Bicarbonat si otet

Incalzeste o cantitate suficienta de otet, astfel incat sa poti scufunda in totalitate obiectul de argint. Dupa ce otetul ajunge la o temperatura considerabila (nu trebuie sa dea in fiert), scufunda metalul, dupa care adauga un plic cu bicarbonat. Lasa amestecul sa actioneze cel putin 20 de minute, iar apoi scoate obiectul de argint, clateste-l cu apa si sterge-l cu o carpa curata.

Apa fierbinte si detergent de vase

Daca este vorba despre obiecte de dimensiuni mici, ai la indemana o varianta foarte simpla. Pune la fiert putina apa cu putin detergent lichid pentru vase si adauga obictul de argint in apa care clocoteste. Mai lasa apa pe foc mic timp de 3 minute, apoi scoate obiectul din metal si curata-l cu apa curata.

Atentie! Acest pas nu este recomandat in cazul obiectelor care au lipite/atasate obiecte din pietre pretioase, plastic sau alte materiale in afara de metal.

Staniol si sare grunjoasa

Intr-un vas intins adauga putina apa, o folie de aluminiu impaturita in doua, adauga 3 linguri de sare grunjoasa sau sare de lamaie si apoi scufunda produsul din argint. Lasa acest amestec sa actioneze timp de 30 de minute. Vei observa cu usurinta cum partea scufundata in amestec este mult mai curata spre deosebire de cea care a ramas in afara.

Piele de caprioara

Daca ai la indemana o bucata de piele de caprioara sau un material similar, curata obiectul de argint cu ajutorul acesteia, prin miscari circulare. Aceasta varianta nu da cele mai bune rezultate, dar este cea mai rapida, mai ales in cazul bijuteriilor care oricum iau adesea contact cu apa si diversi detergenti.

O alta varianta, cu rezultate foarte bune in cazul bijuteriilor este aceea de a sterge argintul de pantalonii de blugi. Spre exemplu, daca ti se pare ca inelul sau verigheta si-au pierdut din stralucire, este suficient sa o plimbi de cateva ori pe suprafata jeansilor pentru a arata impcabil.

Autor: Ana-Maria Dragota

Recomandari

Newsletter Ele.ro

ea
  • person

    ""meritam ceva mai bun""

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right