5 plante care-ti aduc fericirea in casa
Plantele au nu numai rol decorativ sau de purificare a aerului, ci pot fi adevarate talismane, daca stii pe care sa le alegi. Exista unele plante de apartament despre care se crede ca aduc iubire, fericire si armonie in familie.
Iata ce plante ar trebui sa ai in casa pentru a avea noroc:
Crinul pacii
Spathiphyllum, cunoscuta si drept Crinul pacii sau Fericirea femeilor, este o planta tropicala de interior despre care se spune ca aduce in casa intelegere reciproca si iubire. Femeile singure isi vor intalni repede jumatatea dupa ce vor aduce aceasta planta in casa lor, iar cuplurile tinere care isi doresc un copil il vor avea curand.
Violeta
In casele in care exista cel putin un ghiveci cu violete este mai putina cearta. Se spune ca aceasta floare este un simbol al iubirii eterne.
Floarea de ceara
Hoya carnoasa sau Floarea de ceara are un aspect foarte placut si un miros imbatator. In unele tari, aceasta planta este oferita de Sfantul Valentin si se spune despre ea ca daca o tii in dormitor va avea un efect pozitiv asupra vietii conjugale.
Mirtul
Mirtul este un arbust frumos, mereu verde, care face flori frumoase, placut mirositoare. Aceasta planta este folosita si ca leac pentru diverse afectiuni, insa se spune despre ea ca asigura succesul casniciei si ca aduce pace si fericire in casa. In multe tari, aceasta planta este considerata unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru tinerii indragostiti.
Oxalis
Oxalis este simbol al norocului si se spune ca persoanele care se afla in cautarea iubirii trebuie sa aiba in preajma, in locuinta lor, o astfel de planta. La fel si cuplurile care vor sa ramana unite trebuie sa se asigure ca au aceasta planta in casa.