Istorii la un pahar de ceai verde

Ceaiul trezeste duhul bun si da ganduri intelepte. El improspateaza spiritul, iar daca esti demoralizat, iti va da curaj.
In mintea noastra, termenul de ceai este asociat pe de oparte unei senzatii de liniste si confort, iar pe de alta parte cu intrebuintarea sa ca mijloc terapeutic. Pentru asiatici, insa, ceaiul reprezinta un bun cultural, un adevarat panaceu. Acest lucru este pe deplin valabil in cazul ceaiului verde.
Odata cu cresterea constiintei sanatatii, si in lumea apuseana s-a redescoperit ceaiul verde. Aceasta bautura sanatoasa, plina de savoare cu traditie de secole are in zilele noastre o tendinta ascendenta in utilizarea ei in medicina si cosmetica, la scara larga si in Europa.
In fiecare ceasca de ceai verde se reunesc traditia extrem-orientala, o aroma nobila si arta relaxarii.
Ceaiul in Orientul Indepartat
Istoria ceaiului incepe in China, aceasta tara fiind patria arbustului de ceai (ceaiul salbatic din Assam a fost descoperit abea la inceputul secolului al XIX-lea).
Ca bautura ceaiul verde este cunoscut in China din jurul anului 3000 i.Hr..Potrivit legendei, imparatul Shen Nung a observat ca puse in apa frunzele proaspete de ceai verde, nu dadeau doar culoare ci un gust delicios. Entuziasmat de descoperirea lui, imparatul a experimentat efectul stimulator al ceaiului, el fiind considerat in China ca descoperitorul ceaiului.
In perioada urmatoare, chinezii au inceput sa cultive arbustul de ceai, mai intai in gradinile manastirilor, unde ceaiul era considerat intaritor si leac, si mai putin o delicatesa. Cu ceai verde chinezii isi rezolvau problemele legate de oboseala, dureri de cap, concentrare. Cand in secolul I d.Hr. imparatul de atunci a pus impozit pe bauturile alcoolice, popularitatea ceaiului a crescut fulgerator si a inceput sa fie cultivat si in afara zidurilor manastirilor.
A devenit atat de apreciat incat servea ca "impozit in natura", pe care nobilii chinezi il datorau imparatului. Soiurile de ceai pretioase, aromate si retetele secrete erau rasplata pentru ministrii loiali imparatului.
In secolul al VII-lea d.Hr., ceaiul se raspandise in cele din urma in toate straturile societatii chineze, transformandu-se din medicament intr-o placuta bautura de societate. Multi invatati scriau tratate despre modul de preparare si de cultivare si despre diferitele soiuri de ceaii verde.
In acest timp ceaiul presat sub forma de caramizi a fost exportat in Tibet si Mongolia si prin contrabanda semintele de ceai ajung si in japonia, unde au constituitbaza renumitei culturi japoneze a ceaiului.
Pana prin jurul anului 1000, chinezii au perioade cand renunta la ceaiul limpede si curat, amestecandu-l cu sare, ceapa sau alte legume, ajungand sa semene mai mult cu o supa.
Frunzele de ceai erau de regula transformate in pulbere, care apoi se dizolva in apa fierbinte cu un betigas de bambus. Modalitatea aceasta de preparare a ceaiului se intalneste si acum in cunoscuta ceremonie clasica japoneza a ceaiului.
Ceaiul in lumea apuseana
In Europa, ceaiul verde a ajuns prima oara in anul 1610, la bordul unei corabii a Companiei olandeze a Indiilor de Rasarit. In acel timp, in China ceaiul era preparat din frunze verzi amestecate direct in apa fierbinte, astfel ca europeenii nu cunosc decat acest mod de preparare al ceaiului pe care l-au luat de la tara de origine.
Consumul de ceai verde s-a extins rapid prin Europa, mai ales din cauza calitatii apei de baut care trebuia fiarta pentru a ucide germenii. Este de inteles ca frunzele de ceai au dat un gust mai placut apei si atunci ceaiul verde a fost intampinat cu entuziasm.
Pana in secolul al XIX-lea, cand se vorbea de ceai, se intelegea ceaiul verde, pentru ca procedeul de fermentare in urma caruia se formeaza ceaiul negru era necunoscut atunci.
Ceaiul verde era la moda in toate paturile sociale, dar era folosit si ca medicament impotriva "bolilor prosperitatii", pentru podagra si indigestie.
Chiar si intr-o tara iubitoare de ceai cum este Anglia de azi, noua bautura s-a impus treptat, mai intai ca medicament, apoi ca bautura de lux la curtea regala si in sfarsit ca bautura accesibila oricui. Cu toate ca au existat si critici, ceaiul a devenit bautura nationala in Anglia, pauza de ceai specific englezeasca, five o'clock tea, este si acum sacrosanta. Bautorii impatimiti isi luau in calatorii ceaiul lor preferat.
Pana in acel moment, ceaiul era necunoscut in India, toate cunostintele si secretul prepararii ceaiului erau limitate la China. Principala cauza era ca navele comerciale europeene puteau intra doar in portul Canton si nici unui stria nu ii era permis sa patrunda in interiorul tarii.
Datorita cererii crescute de ceai, mai mare decat putea China sa-si mareasca productia, ceaiul a devenit mai lung si a inceput sa fie falsificat prin amestecare cu alte plante. De exemplu ravnitul ceai Earl-Grey, atat de pretuit azi a aparut in urma amestecarii ceaiului cu alte plante aromate.
Ceaiul devenise cea mai ravnita marfa comerciala, foarte pretuit de imparati si regi. Din cauza taxelor vamale ridicate, cantitati importante de ceai ajungeau din China in Europa prin contrabanda.
Guvernul colonial englez a pus taxe foarte mari pe importul de ceai, ceea ce a dus la revolta colonistilor americani. La Boston, New York, Philadelphia, Charleston si in alte locuri, ei au aruncat in apele portului incarcaturile de ceai, distrugandu-le. Mania cauzata de ceaiul englezilor, excesiv de scump, impreuna cu dorinta de libertate au dus la razboiul de Independenta al coloniilor americane.
Dupa descoperirea in Assam, in 1820 a arbustului de ceai salbatic, europeenii au inceput cultivarea ceaiului cu metode rationale, mai intai in India si apoi in Sri Lanka. In secolul al XIX-lea ceaiul verde a fost inlocuit treptat cu cel negru. Acesta era produs in coloniile engleze, din India, de unde britanicii l-au introdus cu succes in Europa. Astfel Londra devine rapid metropola europeana a ceaiului.
Deoarece noul ceai negru se deosebea evident la gust fata de cel verde, mai amar, era mai stimulator si putea fi dres cu lapte, smantana si zahar pentru a fi servit cu prajituri, englezii au reusit sa conviga lumea apuseana de calitatile acestei noi delicatese. Astfel, ceaiul verde a cazut tot mai mult in uitare.
Abea in zilele noastre ceaiul verde are parte de o renastere, odata cu constientizarea efectelor sale pozitive asupra sanatatii, aspectului exterior si starii generale, adevarata binecuvantare pentru corp, spirit si suflet.
Recomandari
Newsletter Ele.ro





Tendinte in primavara-vara 2008
- person
"if women were a fashion object,they would be shoes..."








