7 pacaleli de 1 Aprilie pe care le pot face copiii

7 pacaleli de 1 Aprilie pe care le pot face copiii
  calendar_month        
Ziua Pacalelilor este una dintre sarbatorile preferate ale copiilor, deoarece este ziua in care voia buna abunda din plin, iar zambetele sunt mai prezente ca oricand. Insa nu toate farsele sunt potrivite pentru a fi facute de copii, din motive de siguranta. Este important sa il ghidezi pe micutul tau si sa il inveti sa faca pacaleli adecvate pentru varsta lui!

Siguranta copilului si a celor din jur este extrem de importanta cand vine vorba de a da frau liber imaginatiei in gasirea celor mai interesante pacaleli.

Copilul nu trebuie lasat sa faca orice fel de poanta. El trebuie instruit si invatat sa faca pacaleli inofensive, dar amuzante.

La varste mici, copiii invata cel mai bine prin puterea exemplului. De aceea, este important sa ii oferi cateva exemple de capcane pe care le poate intinde celor dragi in acea zi!

1. Cafea/ceai cu sare

Invata copilul sa faca o farsa taticului, pentru a-si da seama care este genul de pacaleli care se "gusta" pe data de 1 Aprilie.

Coopereaza cu el si spune-i ca o gluma buna ar fi ca in cafeaua pe care taticul o bea dimineata sa ii puna o lingurita de sare in loc de zahar.

Spune--i ca trebuie sa il urmareasca atent si sa fie pe faza atunci cand bea, pentru a-i striga in gura mare "pacaleala de 1 Aprilie".

2. Zahar in mancare

Reversul farsei de mai sus este inlocuirea sarii din mancare cu zahar.

Invata-l cum sa gaseasca momentul potrivit pentru a amesteca piureul sau legumele cu zahar si sa il lase pe tatic sa guste sufcient din gluma, inainte de a-i rade in fata.

3. Lapte colorat

In cazul in care taticul nu bea niciodata cafeaua fara lapte, invata-l pe copil sa pregateasca o alta farsa amuzanta.

Spune-i ca puna colorant alimentar in cutia de lapte din frigider si sa il urmareasca pe tatic cand isi pune lapte in cafea, pentru a-i observa reactia.

4. Afise lipite pe spate

O alta pacaleala amuzanta pe care o poate face orice prichindel atat parintilor, cat si amicilor, este sa pregateasca cateva post-it-uri cu mesaje amuzante "vreau o imbratisare", "am nevoie de ajutor", "ssst, sunt pacalit", astfel incat toti din jurul lui sa vina si sa faca ceea ce scrie in mesaj, iar ei sa se minuneze de reactiile lor.

5. Mustacioara din pasta de dinti

O alta farsa usor de facut de orice copil este sa se trezeasca in zori, inaintea tuturor, sa ia pasta de dinti si sa inceapa sa deseneze mustati celor celor care dorm.

Apoi, sa stea la panda si sa astepte sa se trezeasca pentru se bucura de reactiile si confuziile lor.

6. Reprogramarea alarmei ceasului

O glumita inofensiva facuta de copil pe 1 Aprilie ar putea fi aceea in care planuieste cu migala ca seara, dupa ce parintii si-au setat alarmele la ceas, sa patrunda in camera lor si sa o reseteze cu o ora mai devreme. Apoi, spune-i sa lipeasca pe oglinda din baie o foaie cu mesajul "Hahaha, pacaleala de 1 Aprilie, e abia ora x.".

7. Lipirea capacului de toaleta sau a paharului de dulap

Invata copilul sa fie bun in dimineata de 1 Aprilie si sa se ofere sa ii puna cafeaua sau apa in cana sau in pahar taticului. Apoi, sa lipeasca paharul de dulap sau de farfurie si sa ii invite sa il ia de pe masa. Cu siguranta, se va lasa cu ceva stropi aruncati peste tot.

Copiii trebuie sa invete ca farsele trebuie sa fie inofensive si sa nu puna in pericol siguranta nimanui. Este important sa cunoasca anumite limite in alegerea pacalelii pe care vrea sa o faca unei alte persoane si sa se asigure ca este amuzanta, dar nu periculoasa.




Autor: Daniela Ganciu

Recomandari