Copiii secolului 21

history_edu ele.ro calendar_month 02 Apr 2008, 14:20
Acum cuplurile nu mai fac copii pe la 22, 23 de ani sau din greseala...Nici macar nu se mai casatoresc la varstele astea...
Intai isi construiesc o cariera, apoi se casatoresc, si cand scrie acolo, pe cartea de vizita, manager, ceva, in sfarsit inseamna ca a venit timpul sa faca si un copil. Maxim unul, in general pe la 30 de ani.
Mamele stau acasa maxim 6 luni cu copilul, pentru ca indemnizatia pe care o acorda statul este mica si oricum se tem sa nu isi piarda postul super-bine platit.
Acesta este, in linii generale, trend-ul in privinta cuplurilor moderne.
Credeam ca sunt singura chinuita de ganduri gri legate de prioritatile in viata-familie, copil, cariera, de echilibrul work-family, dar am descoperit de curand ca sunt doar una intr-o multime.
Muncesti pe rupte, te dedici trup si suflet jobului, 12-13 ore pe zi, pentru a-ti castiga sau consolida statutul in compania la care lucrezi, pentru ca, in final, cu banii castigati, familia ta sa o duca mai bine, copilul tau sa aiba acces la o educatie si la facilitati mai alese.
Dar despre sacrificiile facute pentru a construi sau mentine o cariera de succes, despre dezechilibrele emotionale din familiile "de succes", ce parere aveti?
Despre casniciile care se termina in salile de tribunal, fiindca ei doi au fost prea ocupati sa ajunga in varful piramidei la firma la care lucrau, prea ocupati sa vorbeasca la telefon in timp ce serveau, in sfarsit, o cina acasa?
Prea prinsi in team-building-uri ca sa petreaca ziua EI sau a LUI de nastere impreuna, despre copiii care stau prea mult cu bone sau cu bunici si prea putin cu parintii, copii care au de toate dar sunt nefericiti si tristi pentru ca nu ii au pe mami si tati langa ei.
Despre toate acele lucruri pe care le pierzi alergand sa castigi...
In minunatul secol 21, toti suntem sau tindem sa fim oameni de cariera, iar copiii nostri sunt deseori neascultatori, prea rasfatati, fitosi, cred ca li se cuvine totul fara a face ceva in mod special ca sa merite, sunt mici tirani care dau din picior de cate ori universul nu se invarte exact cu viteza pe care o comanda ei.
Hai sa recunoastem! Petrecem prea mult timp la servici, in goana dupa succes, ne simtim vinovati si ii daruim copilului cadouri extravagante pentru a recompensa orele lipsa de langa el, copilul nu mai trebuie sa ia premiul I ca sa merite o bicicleta, acum are super-bike de la 3 ani fara ca macar sa fi renuntat complet la pampers.
Invata sa ceara, sa pretinda lucruri fara ca sa faca ceva ca sa le merite, te trezesti intr-o zi ca bona sau bunica au mai multa autoritate in fata lui si intelegi ca acest lucru se datoreaza orelor incomparabil mai multe petrecute cu el.
Zilele trec, saptamanile la fel, trece viata pe langa noi intr-o goana nebuna si nu mai apucam sa ne facem ordine in viata, in prioritati, inainte de a constientiza ne trezim ca suntem in pragul divortului sau ca ingerasul nostru de copil la a carui poza privim 12 ore la birou a intrecut masura la rasfat si la indolenta.
Si vrem sa ne transformam in Super Nanny, dar ne dam seama ca ajungand la orele 19.00 - 20.00 serile, acasa si culcand copilul la 22.00, practic nu avem nici macar doua ore intregi de petrecut cu el.
Ce sa facem mai intai? Sa il certam, sa il iubim, sa il alintam sau sa il pedepsim?
Oare exista statistici? Cati copii de "carieristi" mai sunt buni, cuminti, respectuosi, modesti, ascultatori, recunoscatori pentru tot confortul financiar pe care li-l ofera parintii lor? Mai exista astfel de copii in societatea moderna?
Si ce inseamna de fapt un copil rasfatat? Cartile de specialitate spun ca un copil care are un comportament negativ - razvratire, refuz, etc. de fapt, face aceste "show-uri" pentru a atrage atentia asupra lui, e un fel de strigat de ajutor, de fapt are nevoie de afectiune si atentie din partea parintilor si rezervorul lui de iubire, de afectiune, e gol, echilibrul lui emotional este puternic zdruncinat.
Si iti tot promiti ca o sa iti iei un ragaz sa te gandesti bine la toate aceste lucruri si sa iti organizezi viata, dar...esti prinsa cu urgentele de la firma...sotul pleaca la o sedinta internationala, dead-line-ul te preseaza, iti scapa viata printre degete si pierzi controlul.
Dar, in definitiv, e secolul vitezei, nu-i asa? Totul se intampla prea repede, timpul parca s-a comprimat, insa, pe pista de raliu a vietii rezista doar campionii... Restul deraiaza.
Alte articole despre













