Copiii - strainii cu care convietuim

history_edu ele.ro calendar_month 30 Ian 2008, 10:50
Nu as fi vrut sa deschid aceasta cutie a Pandorei insa ne confruntam din ce in ce mai des cu aceasta situatie si vine invariabil intrebarea: "Oare am gresit undeva?"
Motivele pentru care o familie da nastere unui copil sunt variate si nu intotdeauna coincid cele ale mamei sau cu ale tatalui, chari daca sunt spuse sau nu.
In general natura ne-a dat acest dar divin, de a avea copii, pentru a duce specia mai departe, deci undeva este o datorie a noastra a omenirii aceea de a avea copii.
Insa doar datoria fata de societate sa fie singura motivatie? Sau daca ne-am facut datoria si am dat nastere unui copil, acolo se opreste si responsabilitatea noastra fata de acel copil?
Si dupa aceea, ce se intampla? Bineinteles ca pe langa dragoste trebuie sa alocam bebelusului si apoi copilului ce creste nu numai mancare si haine, ci si multa dragoste, dar mai ales TIMP, timp din timpul nostru. Ne intalnim cu raspunsul foarte des din pacate, ca mai avem si responsabilitati, ca avem si un job, avem obligatii fata de societate, fata de familie, dar de fapt ne mai dorim si un pic de independenta, de ceva pentru noi.
Si uite asa devenim parinti de duminica, care comunicam cu proprii copii prin intermediul bonei sau al bunicii.
De multe ori, cand mama sta acasa cu copilul si vede in ochii copilului cam ce isi doreste reuseste sa comunice cu tatal si sa faca acea punte necesara in familie intre copii si tata. Adica atunci cand tatal vine de la serviciu ii povesteste despre ce s-a mai intamplat peste zi, cum a inceput copilul sa mearga, sa vorbeasca, sa zambeasca, sa planga, cum s-a jucat cu masinuta sau ce papusa isi doreste fetita sau ce rochite, bicicleta, sau mai stiu eu ce vrea un copil.
In felul acesta tatal nu mai este un strain, face cunostiinta cu proprii copii prin intermediul mamei. Ca sa nu mai vorbim despre impresia buna pe care o are el despre el si pe care o face in societate atunci cand povesteste intamplari din viata copiilor, intamplari la care nu a participat decat prin intermediul mamei.
Insa acesta este un caz fericit, pentru ca se poate intampla ca ambii parinti sa fie plecati la serviciu si atunci cand se trezec cu copii in aceeasi incapere sunt depasiti de situatie, nu stiu cum sa procedeze daca plang, sau nu vor sa se culce, nu pot comunica, nu stiu cum sa abordeze o discutie, pentru ca nu stiu ce i-ar interesa pe copii, nu stiu cum sa se apropie de cei mici sau mai mari.
Mai este o problema, cea a frustrarilor si a nodurilor in papura gasite persoanei care sta cu copilul. Nici unei mame nu ii convine ca bona sau bunica sa ii aduca la cunostiinta un lucru neplacut despre propriul copil. Faptul ca bona ii atrage mamei atentia asupra manifestarilor copilului, a micilor obraznicii, a faptului ca micutul ii simpte lipsa, nu ii cade bine unei mame. In compensatie copilul are foarte multe libertati, este rasfatat, incepe sa invete care este relatia intre mama si bona si speculeaza acest lucru.
Se intampla destul de des sa auzim: "vin-o si ma incalta ca de aceea te plateste mama", "lasa ca te spun mamei ca nu mi-ai dat sa mananc ciocolata inainte de masa!" sau "stai putin sa ii spun servitoarei sa ne aduca un sandwish" cand vin prietenii in vizita.
Acestea sunt atitudini ale copiilor ai caror parinti nu comunica intre ei si nici intre ei si bona. Chiar daca parintii au o atitudine respectuasa fata de personalul din casa, copii simt veriga slaba si preseaza razbunandu-se.
Solutia? Multa dragoste, timp si intelegere pentru noi si copiii nostri.
Alte articole despre













