Cum sa economisesti bani cand ai un bebe

Cum sa economisesti bani cand ai un bebe
  calendar_month        
Intr-un context financiar pesimist, in care cheltuielile lunare depasesc cu mult veniturile familiei, iar costurile ingrijirii si cresterii unui bebe sunt foarte mari, economiile par sa fie un tel imposibil de atins! Exista insa metode si trucuri eficiente prin care poti reduce cheltuielile si spori economiile, fara a-i lipsi nimic bebelusului tau!

Atunci cand ai un copil, in special un bebelus, barometrul cheltuielilor familiei se da peste cap. Micutul are nevoie constant de hainute, laptic, scutece, medicamente, produse de ingrijire, consultatii medicale, mancare, jucarii si accesorii sau mobilier pentru confortul, sanatatea si siguranta lui.

In asemenea conditii, iti este destul de greu sa vezi de unde ai putea economisi, avand in vedere ca bugetul familiei este distribuit si pe facturi, rate si intretinerea familiei.

Cumpara doar strictul necesar de haine!

Multi parinti nu reusesc sa se abtina sa nu cumpere tot felul de modele si tipuri de hainute pentru bebelus si apoi raman cu ele, deoarece la aceasta varsta, bebe creste foarte repede si ii ramand mici.

Este important sa te limitezi la strictul necesar de haine, pe termen scurt, deoarece bebelusii au nevoie de hainute noi extrem de frecvent, poate chiar in fiecare luna.

Ai incredere in medicul de familie!

Poate ca sistemul medical privat este mai sigur si eficient in multe privinte, insa nici nu trebuie sa crezi ca medicul de familie sau pediatrul nu este capabil sa iti ofere o reteta pentru o gripa sau iritatie sau ca nu este in masura sa puna un diagnostic.

Este indicat sa profiti de consulturile medicale gratuite pe care ti le ofera medicul de stat, dar si de retetele compensate pentru cel mic, pentru a mai reduce din cheltuieli.

Pastreaza banutii la salteluta si mergi la spital privat doar daca diagnosticul medicului de familie nu te convinge sau sunt probleme mai grave.

Imprumuta jucarii, hainute etc!

In cazul in care ai rude sau prieteni foarte buni care au avut copil mic si care mai au inca o parte din jucarii, hainute sau mobilier, profita de ele pentru a imprumuta cele necesare.

Sunt o multime de dispozitive de accesorii si dispozitive pentru bebelusi - premergator, carucior, port-bebe, masa de infasat etc. - pe care le vei folosi foarte putin timp si in care nu merita sa investesti daca cineva se ofera sa te ajute cu ele.

Insa tine minte o regula de aur: intotdeauna verifica rezistenta si felul in care se prezinta obiectele si lucrurile imprumutate, pentru a nu pune in pericol saiguranta bebelusului tau! Spala cu atentie hainutele si sterilizeaza jucariile inainte de a le oferi bebelusului.

Urmareste ofertele si reducerile!

Atunci cand pe lista de cumparaturi, cu lucruri necesare pentru bebe, s-au adunat multe lucruri, iar unele dintre ele sunt destul de costisitoare, asteapta reducerile si ofertele sau targurile pentru copii, unde preturile sunt mult mai mici.

Mergi pe mana voucher-elor de reduceri!

Site-urile cu voucher-e de reduceri s-au inmultit in mediul virtual mai ceva decat furnicile dupa ploaie.

Acest lucru inseamna ca oferta este bogata si ca ai la dispozitie o multime de optiuni pentru a cumpara voucher-e cu reduceri substantiale pentru hainele copilului, consulturi medicale, jucarii si alte servicii pentru varsta lui.


Autor: Daniela Ganciu

Sursa: Foto: /content.everydayhealth.com



Recomandari