Neglijarea - cea mai frecventa forma de violenta la adresa copilului
history_edu ele.ro calendar_month 26 Ian 2012, 14:11
In peste jumatate din cazurile de abuz la adresa copiilor inregistrate in 2010 de autoritati a fost vorba de neglijare (7642 dintr-un total de 11.232).
Cel mai frecvent, abuzul si neglijarea au loc in familie, iar victime sunt copii cu varste intre 3 si 17 ani, asadar pe tot parcursul dezvoltarii lor.
Cea mai frecventa forma de abuz si de violenta asupra copiilor este si cea mai putin dezbatuta si constientizata: neglijarea nevoilor fizice si psiho-emotionale ale copilului de catre adultul responsabil de cresterea sa.
Neglijarea este o forma non-fizica a violentei si reprezinta incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului in toate aspectele vietii sale.
Ea poate fi de mai multe feluri:
- alimentara - copilul nu este hranit corespunzator nevoilor sale (hrana nepotrivita sau administrata necorespunzator; privare de hrana, etc)
- vestimentara - copilul nu are haine, sau este imbracat nepotrivit si murdar.
- neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingatoare, paraziti;
- medicala - cand parintii nu se ingrijesc de sanatatea copilului si de efectuarea controalelor medicale de rutina;
- neglijarea educationala - neinscrierea copilului la gradinita/scoala, lipsa preocuparii parintilor pentru stimularea intelectuala a copilului, inconsecventa sistemului de pedepse si recompense, lipsa de urmarire a progreselor scolare;
- neglijarea emotionala - poate cea mai frecventa si cea mai insidioasa forma de neglijare - lipsa atentiei din partea adultului pentru copil, lipsa contactelor fizice, a semnelor de afectiune, a cuvintelor de apreciere
- parasirea copilului/abandonul reprezinta cea mai grava forma de neglijare si abuz.
Ce consecinte are neglijarea pentru copil?
Neglijarea afecteaza negativ atat dezvoltarea fizica a copilului, cat si pe cea psihologica. Daca alimentele adecvate nu sunt prezente in perioadele de crestere, dezvoltarea copilului nu va urma modelul normal si vor aparea probleme precum: oprirea din crestere, dificultati medicale cronice, dezvoltarea inadecvata a oaselor si muschilor si o dezvoltare neurologica defectuoasa ce afecteaza in mod negativ functionarea creierului si procesarea informatiilor.
Lipsa unei ingrijiri medicale adecvate poate conduce la probleme de sanatate pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului datorita netratarii infectiilor la nivelul urechilor.
Neglijarea severa mai ales a copiilor de varsta mica afecteaza major cresterea si dezvoltarea fizica si intelectuala a copilului, iar in cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilitati si/ sau decesul copilului.
Efecte psihologice
Efectele psihologice imediate ale neglijarii sunt teama, izolarea si incapacitatea de a avea incredere in cineva. Alte dificultati de ordin psihologic asociate neglijarii includ depresia, retragerea, tulburari de panica, deficit de atentie si hiperactivitate, furie, tulburare reactiva de atasament, capacitati cognitive, dezvoltarea limbajului, achizitii in plan educational si performante mai scazute.
Copiii neglijati sunt mai predispusi la comportamente antisociale, tulburari de personalitate si comportament violent. Uneori neglijarea duce la asumarea de responsabilitati prea mari.
Responsabilitatea de a ingriji fratii mai mici il impiedica pe copil sa participe la activitati adecvate varstei lui, sa se joace, sa aiba prieteni, mergand chiar pana la absentarea sau renuntarea la scoala.
Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ tulburari de personalitate, tulburari de stres post-traumatic, depresie, tulburari de anxietate si psihoze. Depresia este, de obicei, cea mai intalnita consecinta a neglijarii.
Transmiterea intergenerationala a neglijarii este o alta consecinta a acestui abuz asupra copilului. Adultii care au fost neglijati in copilarie au un risc mai crescut de a neglija proprii copii.
Cu toate acestea, nu toti adultii care au fost neglijati in copilarie vor suferi aceste consecinte. Unii adulti sunt capabili sa treaca dincolo de neglijarea pe care au experimentat-o, sunt firi optimiste si se simt mai curand provocati decat atacati de probleme.
Factori de risc sau ce fel de parinti isi neglijeaza copiii?
Desi situatia fiecarei familii este unica, tinand cont de factorii de stres si de caracteristicile care pot favoriza neglijarea, exista factori de risc generali, care cresc vulnerabilitatea unui copil de a fi neglijat:
- Parinti care au fost neglijati la randul lor;
- Parinti cu o stima de sine scazuta, control al impulsurilor scazut, sau care trec prin dificultati psihologice precum anxietatea sau depresia;
- Parinti care nu au suficiente informatii despre dezvoltarea copilului;
- Parinti care se simt coplesiti de responsabilitatile parentale si resimt negativ orice solicitare din partea copilului. Astfel de parinti nu au adoptat complet rolul de parinte, au grija mai mult de propriile nevoi in timp ce le ignora pe cele ale copilului;
- Familiile dezorganizate si izolate social sunt mai predispuse la situatii de neglijare;
- Parinti care nu pot fi empatici, de a intelege sentimentele si nevoile celorlalti;
- Factorii stresanti pot fi resimtiti mai dificil de catre familiile cu un singur parinte.
Chiar si in familiile instarite, unde copiilor aparent nu le lipseste nimic, se poate ajunge la situatii de neglijare. Astfel de cazuri se vad cand parintii lipsesc mult de acasa, cand nu mai au timp si energie ca sa asculte nevoile reale ale copiilor lor, cand nu reusesc sa fie alaturi de ei in etapele de dezvoltare prin care trec.
Consilierea parentala efectuata de catre specialisti poate ajuta parintii sa evite neglijarea copiilor. Un astfel de serviciu gratuit de consiliere parentala este oferit de organizatia Salvati Copiii in centrele de Consiliere Parentala aflate in 5 orase din tara: Bucuresti, Iasi, Timisoara, Suceava si Targu Mures. Detalii pe www.consiliere-parinti.ro sau pe www.salvaticopiii.ro
Autor: Andreea Biji, psiholog in cadrul organizatiei Salvati Copiii
Articolul a fost realizat in cadrul campaniei "Asculta-i sufletul!" , campanie de educare si de sensibilizare pentru a combate violenta la adresa copiilor derulata de organizatia Salvati Copiii, in perioada septembrie 2011-decembrie 2011.
Campania isi propune sa atraga atentia asupra nevoilor emotionale si psihice ale copiilor, precum si asupra efectelor negative pe care le au disciplinarea prin bataie, umilinta si neglijenta in ceea ce priveste dezvoltarea psihica si afectiva a acestora si modul in care se formeaza si se va comporta viitorul adult.
De asemenea, ea isi propune sa ofere adultilor metode alternative si sprijin de specialitate pentru cresterea copiilor intr-un mod pozitiv. Expertii Salvati Copiii stau la dispozitia presei pentru a raspunde la intrebari si pentru a da informatii.
Salvati Copiii a dezvoltat in cinci orase din tara (Bucuresti, Timisoara, Iasi, Suceava, Targu Mures) Centre de Consiliere pentru Parinti, unde sunt oferite servicii de educare si consiliere pentru parinti si copii si servicii de formare pentru profesionistii care interactioneaza cu copii. La Bucuresti, Salvati Copiii a infiintat de asemenea Centrul de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii, unde ofera servicii de evaluare clinica, consiliere si psihoterapie pentru copii si adolescenti.
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro
Dependenta de comunicare online
- person
"impreuna putem avea succesul dorit pe plan profesional."