6 imprimeuri trendy pentru sezonul primavara-vara 2012
history_edu ele.ro calendar_month 16 Mar 2012, 09:15
Autor: Adelina Dobrin
Imagini:millionlooks.com
Sezonul primavara-vara 2012 ii surprinde pe creatorii de moda foarte concentrati pe imprimeuri trendy.
Colectiile destinate anotimpului cald de anul acesta abunda in modele florale, dungi, printuri caleidoscopice si alte tipare interesante, foarte potrivite personalitatilor expresive.
Chiar daca tendintele sunt extrem de permisive, acceptand orice tip de imprimeu iesit din comun, exista cateva categorii de design care domina lista de popularitate in sezonul primava-vara 2012.
Afla care sunt si tendintele in materie de pantofi pentru sezonul primavara-vara 2012
Simte-te libera sa alegi variantele de printuri care te caracterizeaza cel mai bine, indrazneste sa te pui in valoare prin intermediul culorii si joaca-te cu cat mai multe imprimeuri excentrice. Doar in acest fel vei reusi sa fii cu adevarat in pas cu trendurile in curs.
1. Imprimeul floral
Desi are tendinta sa revina in actualitate in fiecare vara, imprimeul floral prinde o importanta majora in 2012.
Este mai mult decat evident ca garderobei tale nu ii pot lipsi aceste printuri feminine in sezonul cald, dupa colectiile designerilor de top care au introdus cel putin o tinuta cu aceste caracteristici.
Carolina Herrera si-a dedicat intreaga linie frumusetii florilor, iar Alberta Ferretti, Proenza Schouler sau Iceberg au gasit abordari diferite si fermecatoare ale trendului, care sa impace toate gusturile.
2. Imprimeul inspirat din natura
Similar cu printul floral este si imprimeul inspirat din natura, care surprinde un peisaj impresionant.
Cu toate ca poate parea putin bizar, imaginile cu copaci, flori, frunze, soarele, marea sau savana vor fi la mare cautare vara aceasta, redate in nuante vii, cat mai fidele realitatii.
Holly Fulton, Dries Van Noten si Alberta Ferretti se numara printre designerii care au decis sa adopte motivul naturii in cele mai noi colectii.
3. Imprimeurile salbatice si etnice
Imprimeurile salbatice si etnice vor fi si ele foarte trendy in sezonul cald din 2012, iar aspectul lor unic si interesant te vor ajuta cu siguranta sa iesi in evidenta.
Clasicul animal print se extinde catre imagini artistice cu tigri, pasari, pisici, soparle si creaturi acvatice.
Totodata, imprimeurile inspirate din motivele etnice ale popoarelor lumii sunt se numara si ele printre favorite.
4. Imprimeurile caleidoscopice
Imprimeurile caleidoscopice sunt o noutate suprinzatoare, insa vor deveni cu siguranta noile obsesii ale iubitoarelor de moda vara aceasta.
Poti sa te rezumi la o singura piesa cu acest print sau poti construi intregul ansamblu vestimentar in aceeasi nota.
Roccobarocco, Matthew Williamson, Julien McDonald si Emilio Pucci au ales aceasta tematica unica in colectiile lor recente.
5. Imprimeurile in dungi
Dungile sunt elegante si unice, perfecte pentru tinutele de birou, de pilda.
Pentru sezonul primavara-vara, designerii ofera si varianta adaptarii imprimeului in dungi la aparitiile casual, in toate versiunile posibile: dungi verticale, orizontale sau diagonale.
6. Imprimeurile geometrice
Nu doar dungile vor domina tendintele sezonului cald in 2012.
Imprimeurile geometrice, in toata varietatea lor, sunt recomandate cu caldura de D&G, Preen sau Michael Van Der Ham. Vorbim de buline Polka, forme in zig-zag, triunghiuri, cuburi multe alte derivate de la acestea.
Recomandari
Newsletter Ele.ro
Fonduri Structurale pentru conectarea la Internet
- person
"detalii la www.fondurile-structurale.com"