Podiumul meu - atelier de moda Belinda Liu

Podiumul meu - atelier de moda Belinda Liu
  calendar_month        
Designerul Belinda Liu va invita la atelierul de moda "Podiumul meu".

La atelierul de moda va oferim multa inspiratie, va spunem cateva reguli si va impartasim cateva mici secrete. Vom face impreuna o scurta incursiune in istoria modei occidentale si vom vedea cum, pornind de la rococo si romantism, s-a ajuns la haute couture si glam.

Ne vom familiariza apoi cu tipologiile corporale si tipologiile cromatice, vom invata sa adaptam culorile si imprimeurile pentru fiecare tip corporal si vom afla ce piese se potrivesc fiecaruia.
Aplicatiile practice si usor de realizat pe care le vom parcurge impreuna vor cuprinde vopsitul textil, broderia si aplicatiile manuale de impact pe piese existente in garderoba fiecaruia, aplicarea dantelei si a panglicii pentru obtinerea unor accente unice.

Vom defini si exemplifica impreuna principalele categorii de look personal: conservator, modern, avangardist, cu aplicatii atat in mediul de business cat si in afara lui.

Vom invata sa ne dinamizam dulapul, transformand o piesa in mai multe look-uri si vom afla cum putem afisa o tinuta rock sau o tinuta romantica fara sa investim nimic in plus fata de ce avem deja in dulap.

Bunul gust nu este neaparat costisitor. Necesita doar cunoasterea unor principii, consecventa si aplecare catre propria imagine.

Afla aici mai multe detalii despre datele cursului si tarife.
Recomandari