4 lotiuni tonice home made, care iti revigoreaza tenul

history_edu ele.ro calendar_month 13 Sep 2012, 14:45
Lotiunea tonica ar trebui sa faca parte din rutina ta zilnica de ingrijire a tenului. Alaturi de laptele demachiant si de crema hidratanta, lotiunea tonica te ajuta sa obtii un ten curat si proaspat, pregatit pentru a face fata mai bine factorilor externi.
Pe piata gasesti o multime de sortimente de lotiuni tonice, insa cel mai bine este sa ti le pregatesti singura, acasa, folosind produse pe care le ai la indemana.
Unii stilisti si dermatologi recomanda sa folosesti lotiuni tonice din aceeasi gama ca laptele demachiant. Altii, in schimb, considera ca lotiunile din comert nu au niciun efect si dai banii degeaba pe ele.
Lotiunile tonice pe care le poti prepara rapid in casa elimina pana si ultima impuritate de pe piele. Laptele demachiant sterge produsele cosmetice pe care le-ai folosit in machiajul fetei, insa discul demachiant nu poate inlatura tot amestecul de lapte si machiaj. Atunci, pentru a spala fata de impuritati, este indicat sa folosesti o lotiune tonica.
1. Lotiune tonica pentru ten obosit
Daca te numeri printre milioanele de femei care se confrunta cu un ten lipsit de stralucire, tern si obosit, atunci trebuie sa incerci lotiunea tonica pe baza de pepene rosu. Preseaza 5-6 bucatele de pepene rosu printr-o sita, adauga 2 linguri de apa plata si 1 lingura de votca. Alcoolul ajuta la micsorarea porilor. Aplica lotiunea pe fata si pe gat cu ajutorul unui disc demachiant si las-o sa actioneze aproximativ 10 minute, dupa care clateste-te cu apa calduta.
2. Lotiune tonica pentru ten gras
Tenul gras are nevoie de o lotiune tonica astringenta pentru a dobandi un aspect catifelat si neted. Castravetele este excelent pentru a scapa de aspectul gras. Da un castravete pe razatoare si foloseste zeama pe care o obtii pentru a curata tenul dimineata si seara, inainte de crema hidratanta.
3. Lotiune tonica pentru ten uscat
Pentru un ten uscat ai nevoie de o lotiune tonica pe baza de musetel si aloe vera. Lotiunea pe care o pregatesti in casa contine vitamine care te ajuta sa-ti revigorezi tenul si sa ai o piele curata.
Amesteca intr-un recipient 1 cescuta de apa plata, jumatate de cescuta de gel de aloe vera si 10 picaturi de ulei de musetel. Dupa ce omogenizezi ingredientele, aplica lotiunea pe fata si pe gat cu ajutorul unui disc demachiant. Vei scapa de pielea moarta si vei recapata o piele ca de bebelus.
4. Lotiune tonica pentru ten mixt/gras
Tenul mixt are nevoie de o lotiune nu foarte astringenta, obtinuta dintr-un amestec de infuzie de menta si hamamelis. Pune o ceasca de apa la fiert. Cand da in clocot, adauga un plic de funze de menta si acopera vasul pentru 10 minute. Dupa ce s-au infuzat frunzele, scoate plicul din apa si adauga o lingura de zeama de lamaie si cateva picaturi de apa de hamamelis.
Daca nu doresti sa repeti procedeul de fiecare data, poti pregati o cantitate mai mare de lotiune, pe care o poti pastra in frigider, intr-o sticla de sticla sau intr-un borcanel.
Tipsuri de aplicare a lotiunii tonice lotiunea tonica se uniformizeaza mult mai bine daca este aplicata cu ajutorul unui pulverizator. lotiunea tonica are efecte optime atunci cand este rece. In timpul verii, o poti tine la frigider. lotiunea tonica nu se aplica peste ochi si imediat sub ei, deoarece in aceasta zona pielea este foarte sensibila si se poate irita.
Autor: Laura Galan
Alte articole despre