Machiaj de podium

history_edu redactia ele.ro calendar_month 03 Mai 2005, 14:18
Cand vine primavara?! Multi spun ca odata cu 1 martie, de fapt odata cu incalzirea vremii. Mie imi place sa spun ca este primavara, atunci cand soarele imi straluceste in par, o adiere usoara de vant imi mangaie fata sau atunci cand al saselea simt mi-o sopteste!
Intr-o situatie mult mai dificila se afla make-up artistii deoarece acestia trebuie sa invete sa simta primavara inca din luna noiembrie. Aceea este perioada in care stilistii contureaza tendintele urmatorului sezon, iar make-up artistii imagineaza machiajul adiacent acestora. Judecand dupa pozele pe care ni le pun la dispozitie make-up band-urile, toti acesti corifei ai frumosului se descurca excelent in ceea ce priveste "prezicerea viitorului apropiat".
Kanebo promoveaza prin intermediul Vanilla Bronze Collection doua tipuri feminine: Active si Sweet. Acelasi chip poate fi atat dinamic si energic, cat si extravagant si fragil, iar diferenta dintre cele doua nu este atat de mare, asa cum ne-am putea imagina la o prima vedere. Nuanta fondului de ten si cea a rujului sunt elementele care fac diferenta. Active-ul este caracterizat de nuante luminoase, in timp ce Sweet propune nuante calde de machiaj. In general, combinatii ale diverselor nuante de auriu au fost, mai mult sau mai putin, prezente in colectiile de make-up primavara-vara 2005. In sezonul acesta nuanta nisipului, bronzului, a soarelui sau auriul caracterizeaza atat colectiile vestimentare, cat si pe cele de machiaj.
Make-up artistii de la Biotherm au hotarat sa paseasca inainte, cu gandul la vibrantii ani 60 ai secolului trecut. Daca moda acestui sezon incurajeaza look-ul diafan si romantic, de ce sa nu fie totul finisat in mod impecabil cu un machiaj pe masura?! Colectia Pop Art Look combina in mod cu totul neasteptat culori precum orange, verde sau violet. Astfel, teoriile clasice privind cromatica sunt considerate desuete si in consecinta discreditate, iar tot ce este inedit primeaza. Buza inferioara este colorata in orange, iar cea de sus este roz... Daca aveti impresia ca aceste nuante nu se asorteaza in modul cel mai fericit, trebuie sa va contrazic.
Autoarea colectiei Pop Art Look, Ellis Faas declara ca prin combinatii cromatice care nu au mai fost abordate pana acum, ea a dorit sa aduca acel strop de suprarealism in viata fiecarei femei, pe de o parte, iar pe de alta parte, sa le invete pe reprezentantele sexului frumos sa joace potrivit propriilor reguli, fara a tine cont de stereotipuri invechite. Intoarcerea tendintelor retro in machiaj poate fi completata de o tinuta vestimentara, alcatuita din hippie jeans si o camasa alba de in sau bumbac.
Ritmul de primavara al Estee Lauder este unul extrem de energic, care ne alimenteaza dorinta de a pleca undeva departa, in tinuturi exotice, cu nopti calde, unde singura hrana necesara este adrenalina. Culorile colectiei Primitive Instinct au fost concepute chiar in sanul naturii orhidee de jungla, orange exotic si adanc, sau rosu salbatic.
French Riviera de la Lancome a fost special creata pentru a completa extravaganta noptilor frantuzesti de vara! Secretul Rivierei franceze este simplu in opinia make-up artist-ului Gucci Westman: o doza de stralucire, un strop de luciu si sprijinul prietenilor, fara de care este putin cam complicat intr-un astfel de loc glamour. Paleta cromatica de baza a acestei colectii este alcatuita din trei nuante: bleu, violet si verde saphir. Se utilizeaza atat aplicatiile mono, cat si combinatiile artistice in mai multe straturi.
Interesanta coincidenta... colectia de primavara Nina Ricci poarta, de asemenea numele French Riviera, este la fel de retro... dar inspirata din anii `50 de data aceasta. Tenul are nuanta frageda de piersica, mat, abia atins de razele soarelui de primavara. Look-ul glamour introduce cu necesitate conturul atent al ochilor si al liniei sprancenelor, iar pleoapele sunt acoperite de un fard mono. Peisajul este dinamizat de culorile tari, care incita la actiune ale lip gloss-ului. Aceeasi tendinta a combinatiei dintre look-ul puritan si accesoriile provocatoare domina multe dintre colectiile de moda primavara-vara 2005.
Machiajul Happy Chic de la IsaDora este simplu ca tot ceea ce este genial. Fondul de ten confera un aspect mat si uniform tenului, iar pleoapele beneficiaza de un triplu decor. Nuanta cea mai inchisa a fardului se aplica pe unghiul exterior si sub gene, cea mai deschisa este aplicata imediat sub sprancene, iar nuanta neutra a trio-ului ocupa partea mediana a pleoapei. Fardurile in formula trio sunt disponibile in trei nuante bleu, verde si maro.
In acest fashion sezon, Dior acorda o atentie deosebita machiajului ochilor. Acestia trebuie sa fie atent conturati si accentuati fie de o singura culoare, fie de o tulburatoare combinatie din cinci nuante. Guerlain urmeaza intru totul tendinta materialelor starlucitoare din moda, aplicand "tehnologia metalului" si in arta machiajului.
Chanel adopta si in colectiile de machiaj, conceptul de "femme fatale", care si-a pus amprenta pe colectia vestimentara a acestui sezon. Perfectiunea operei nu este data numai de maiestria make-up artist-ului, dar si de textura produselor. Aspectul impecabil al zeitatilor trebuie transpus intocmai pe chipul femeii anului 2005, iar produsele Chanel sunt cele mai potrivite pentru aceasta sarcina dificila.
Tendintele descrise de specialisti sunt extrem de variate, astfel incat fiecare dintre noi se poate regasi in una dintre ele. Mult succes si frumusete din plin!
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





Apa si grasimile pentru bebelusi
- person
"cum sa cresti copii ascultatori, increzatori, sufletisti!"